Peste 20 de pompieri de la trei detaşamente de intervenţie din cadrul ISU Giurgiu acţionează, pentru a doua zi consecutiv, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Drăgănescu, ce a cuprins aproximativ 250 de tone de gunoi de grajd, informează AGERPRES.
Pompierii iau în calcul o acţiune intenţionată de aprindere a focului.
„Din după-amiaza zilei de marţi, când pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de deşeuri în localitatea Drăgănescu, arde mocnit cantitatea de aproximativ 250 de tone de gunoi de grajd depozitată pe un teren şi focul s-a extins şi la o suprafaţă de cinci mii de metri pătraţi de vegetaţie uscată”, se arată într-un comunicat al ISU Giurgiu remis joi presei.
Pentru stingerea incendiului intervin continuu, de aproximativ 48 de ore, peste 20 de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, Detaşamentului Giurgiu şi Detaşamentului Bolintin Deal.
Pentru a facilita lichidarea incendului, la faţa locului acţionează şi un încărcător frontal care degajează materialele combustibile ce ard în interior.
Potrivit reprezentanților ISU Giurgiu, incendiul nu pune în pericol locuinţele sau alte proprietăţi din apropiere.