Usturoi românesc mare cât o ceapă! De unde poți lua sămânța

usturoi

Da, ai înțeles bine! Usturoiul este cât o ceapă de mare, arată la fel de bine ca cel de import, este ușor de recoltat și, cel mai important, păstrează gustul intens și iuțeala specifică soiurilor locale, căci este o creație românească. Botezat Danubius, cel mai nou soi de usturoi românesc a fost creat de cercetătorii […]

La ce prețuri cumpără Egiptul grâu din România

grâu din România, grâu românesc pretul graului

Egiptul a achiziționat în ultimele săptămâni câteva sute de mii de tone de grâu, cu livrare în iulie și august, transmite agenția Reuters, citată de AGERPRES. Potrivit unor surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, grâul achiziționat ar proveni din România, Ucraina și Rusia, însă volumele vehiculate diferă de la o sursă la alta, deși […]

Decizia Comisiei care interzice exportul de ovine din România în UE a fost modificată

pesta micilor rumegătoare, micarea ovinelor, ANSVSA, exportul de ovine

Comisia Europeană a modificat Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/638, luată în 14 aprilie a.c., prin care bloca exportul de ovine din România în statele din Uniunea Europeană (UE) până la 30 septembrie 2025, în contextul evoluției virusului pestei micilor rumegătoare pe teritoriul țării noastre. Din păcate, nu este vorba de o veste bună […]

Ce se întâmplă cu ”Rabla pentru tractoare” – Întâlnire urgentă la AFM cu noua șefă de la Mediu

Rabla pentru tractoare

Soarta programului ”Rabla pentru tractoare” urmează să fie hotărâtă în scurt timp. Noua ministră a Mediului, Diana Buzoianu, are ca prioritate o întâlnire cu reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), pentru a discuta despre programele de finanțare care au fost suspendate acum câteva zile, inclusiv ”Rabla pentru tractoare” și ”Rabla pentru sobe”. Potrivit șefei de […]

Meteo – Temperaturi de coșmar! ANM: Joi se vor intensifica!

meteo canicula

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți dimineață o nouă serie de avertizări de caniculă și disconfort termic. Astfel, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben conform căreia în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte […]

Program de guvernare: 1 din 3 fermieri români – fără subvenții!

APIA subvenții, sancțiuni administrative pentru condiționalitate

Sute de mii de fermieri români riscă să rămână fără subvențiile finanțate din fonduri europene, dacă va fi pusă în aplicare una dintre cele mai controversate măsuri prevăzute în programul de guvernare al Cabinetului Bolojan pentru din sectorul agricol. Printre prevederile care vizează reporționarea „pizzei bugetare” în domeniul agriculturii este și cea referitoare la „creșterea […]

Semnează ACUM petiția IAA! Din cauza unui blocaj administrativ, România pierde lupta cu grindina

IAA

Compania IAA – Intervenții Active în Atmosferă atrage atenția asupra unei situații critice care pune în pericol funcționarea întregului sistem național de combatere a căderilor de grindină și de stimulare a precipitațiilor. Semnează ca România să nu piardă lupta cu fenomenele meteo extreme! Din cauza întârzierii aprobării Hotărârii de Guvern privind Programul Național Antigrindină pentru […]

Gata cu APIA și AFIR – Ce planuri are noul Guvern în privința plăților pentru fermieri

APIA si AFIR, fonduri europene, Guvern

Noul Guvern instalat la Palatul Victoria promite să vină cu o serie de reforme în ceea ce privește organizarea și funcționarea instituțiilor de stat, iar agricultura nu este ferită de aceste reforme. Programul pentru agricultură care urmează să fie implementat de ministrul Florin Barbu implică o serie de reorganizări ale instituțiilor din subordinea Ministerului Agriculturii […]

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.