După ce Guvernul a aprobat de curând programele de sprijin pentru tomate și legume în spații protejate, precum și pentru cultivatorii de usturoi, Ministerul Agriculturii mai pregătește în această perioadă încă două programe de sprijin pentru două sectoare aflate în dificultate. Este vorba despre cultivarea cartofului și producția strugurilor de masă. العاب لربح المال
”În bugetul pentru anul 2022, am cuprins pentru prima dată un program de sprijin pentru producția de cartof și un program pentru strugurii de masă. În prezent lucrăm la actele normative, astfel încât programele să fie benefice pentru fermieri. Strugurele de masă este o problemă pentru că este deficitar în balanța noastră comercială. Toate programele pe care le lansez la Ministerul Agriculturii pleacă de la balanța comercială”, a precizat Adrian Chesnoiu într-un interviu în emisiunea Viața Satului la TVR.
Proiectele de acte normative pentru cele două programe urmează să fie lansate în dezbatere publică în perioada următoare, după modelul celor deja aprobate.
”Am aprobat deja în Guvern programul Tomata și legume în spații protejate, un program foarte așteptat de fermieri, am alocat 225 de milioane de lei. Apare HG-ul în Monitorul Oficial și până la 1 martie fermierii se pot înscrie în program, urmând ca apoi să derulăm etapele de implementare. الدفع عن طريق paypal Am pornit programul cu usturoiul, 22 de milioane de lei și cred că încep să se vadă efectele acestui program, pentru că am plecat de la 300 de hectare de usturoi în 2019 și am ajuns la 1.200 de hectare în 2021”, a mai precizat ministrul Chesnoiu.
În ceea ce privește programele Tomata și Usturoiul, Chesnoiu a anunțat de curând simplificare unor proceduri, astfel încât procesul de accesare să fie mai facil pentru legumicultori:
- Structurile județene vor prelua partea birocratică din întregul proces de implementare al accesării acestor programe de sprijin.
- Fermierii nu vor mai alerga pe la instituțiile publice pentru a obține certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal. رهان الان Aceste documente vor fi solicitate de către Direcțiile Agricole Județene direct de la autoritățile publice emitente.
- Direcțiile Agricole Județene pot solicita și alte documente eliberate de autoritățile statului necesare completării documentației depuse de fermieri pentru acordarea ajutorului de minimis.