Noul Plan Național Strategic elaborat de Ministerul Agriculturii a fost trimis către Comisa Europeană și își așteaptă verdictul. Până ce Bruxellesul va oferi un răspuns, însă, criticile vin din interiorul țării, mai exact de la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților.
Prezent în emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV, deputatul Emil Dumitru și-a exprimat îndoielile pe care le are cu privire la anumite aspecte din PNS. Potrivit parlamentarului PNL, bugetul trebuia să fie împărțit către câteva sectoare cheie pentru dezvoltarea agriculturii, în loc de împărțirea ”pentru toată lumea” pe care a făcut-o MADR.
”Nu vreau să critic, vreau doar să facem o analiză. Nu înțeleg pentru ce dăm noi 200 de milioane de euro la autorități publice locale pentru apă, canal și drumuri asfaltate, în condițiile în care avem pe Programul Anghel Saligny 50 de miliarde de lei, pe PNRR alte finanțări pentru autoritățile publice locale. De ce acești 200 de milioane de euro, în loc să-i menținem în zona de activități economice cu rol productiv din industria alimentară, să industrializăm materia primă, îi dăm doar pentru că trebuie să împărțim echilibrat pentru toată lumea”, a precizat Emil Dumitru.
Deputatul de Călărași avertizează și asupra proiectelor pe fonduri europene din perioada de tranziție, care vor începe să fie implementate în scurt timp. Din cauza modificărilor substanțiale ale prețurilor pe piața energiei și materialelor de construcții, multe dintre proiecte s-ar putea afla în imposibilitatea de a fi realizate, ceea ce ar însemna pierderi enorme pentru sectorul agricol românesc.
”O să avem mari probleme cu implementarea proiectelor din perioada de tranziție, pentru că proiectele care au fost scrise cu anumiți indicatori economici și financiari nu mai corespund cu realitatea prețurilor materialelor de construcții. Aici trebuie să acționăm. Pe organizațiile de utilizatori de apă pentru irigații, prețul a crescut cu 40% și e clar că nu poate să mai facă un proiect pe infrastructura secundară care să deservească 600-800 de hectare. Practic, riscăm să dăm banii înapoi, dacă nu vom face demersuri să explicăm că trebuie să ne ajustăm indicatorii în raport cu realitatea”, a mai subliniat Emil Dumitru în direct la AGRO TV.