
Sprijin de 100.000 de EURO/fermă – Linia de finanțare lansată în PREMIERĂ
Sectorul floricol va beneficia, în premieră, de o măsură dedicată, odată cu linia de finanțare DR-18 programată să înceapă pe 23 februarie 2026. Este pentru prima dată când cultivatorii de flori, plante aromatice și medicinale primesc o alocare separată, după ani în care au fost incluși în alte măsuri, unde erau constant dezavantajați de punctaj.
Consultantul în fonduri europene Marian Dumitrache a explicat, în emisiunea ”Agricultura la Raport” la AGRO TV, de ce această separare reprezintă un pas major pentru sector.
”DR-18, pentru floricultură, este pentru prima dacă când acest sector agricol are o alocare separată față de alte măsuri; până acum a fost prins în alte măsuri, alături de fermele mici, de instalarea tinerilor fermieri sau de investiții în ferme, dar tot timpul lăsat în urmă prin punctaj, prin acele suspiciuni că s-ar crea condiții artificiale”, a precizat Marian Dumitrache.
Bugetul total alocat pentru linia de finanțare DR-18 este de 5 milioane de euro – o sumă modestă, dar suficientă pentru a debloca investiții pe care fermele floricole nu le-au putut accesa până acum. Sprijinul nerambursabil este de până la 100.000 de euro/proiect, la care se adaugă obligația unei cofinanțări de 35%.
”De data aceasta, cei care au plantații în sere, solarii, sau plantații în câmp din domeniul florilor, plantelor medicinale și aromatice, vor avea un buget separat. Sigur, nu e foarte mare, 5 milioane de euro, dar vor putea să-și facă investiții ca să eficientizeze puțin activitatea pe care o desfășoară. Valoarea ajutorului nerambursabil este de 100.000 de euro/proiect și se adaugă acea contribuție de 35%. Aceste investiții ar putea să fie îndreptate către noi spații protejate, instalații de irigat, temperatură controlată, investiții legate de condiționare etc.”, a subliniat consultantul.
Una dintre cele mai mari temeri ale fermierilor vizează contribuția proprie obligatorie. Totuși, specialistul susține că măsura este mai flexibilă decât pare la prima vedere.
”Se pune problema cofinanțării; într-adevăr, trebuie să dovedească 35% la momentul la care se semnează contractul de finanțare, dar după ce contractul de finanțare s-a semnat, suma de 35% care a fost dovedită poate să fie cheltuită pe tranșe. Există posibilitatea de a face mai multe tranșe, astfel că povara contribuției proprii nu ar fi atât de mare, pentru că poate să fie asigurată doar pentru etapa următoare, cheltuiala să fie recuperată într-o lună sau două, să reconstituie fondurile pentru etapa următoare și tot așa”, a explicat Marian Dumitrache.
Linia de finanțare DR-18 este considerată una dintre puținele ocazii în care sectorul floricol beneficiază de sprijin real și adaptat nevoilor sale. Prin investițiile în modernizare și eficientizare, fermele ar putea reduce pierderile, crește calitatea florilor și, implicit, își pot îmbunătăți poziția pe piață.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































3 comentarii
Cn mă poare ajuta la un proiect nersmbursabil?
Dupa ce înveți sa scrii ,eventual mai poți sa te adresezi cu o alta întrebare.
Pe viitor, cand judeci greselile altuia, ai macar grija sa ai o fraza scrisa impecabil.