
10 SERVICII DE BAZĂ PENTRU MEDIUL RURAL, PROPUSE DE UN MINISTRU

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților publice locale, pentru a prezenta stadiul și perspectivele implementării programului de guvernare și al programelor gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).
Pachetul de servicii de bază (10S) este prioritar în special în mediul rural, pentru a asigura un nivel minim al calității actului administrativ în relația cu cetățenii. Acesta vizează domeniile sănătate, educație, apă — canalizare, energia termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.
Măsurile propuse în Programul de guvernare pentru modernizarea satului românesc vizează: creșterea procentului de racordare la serviciile de apă de la 77% (în prezent) la 87% (până în 2020); creșterea procentului de racordare la serviciile de canalizare de la 34% (în prezent) la 60% (până în 2020); atingerea țintei de 61% drumuri modernizate (până în 2020), față de circa 38% (cât avem în prezent) și 100% școli cu autorizație de funcționare, până în 2020; creșterea procentului de proprietăți cadastrate și înregistrate de la 40% (în prezent) la 80% locuințe și 100% la terenuri agricole.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.




























