
Vestea pe care toți fermierii o așteaptă: Când se redeschid târgurile de animale

Târgurile de animale, tradiție importantă pentru fermierii români și un pilon al culturii creșterii animalelor, ar putea fi redeschise la nivel național. Vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, a declarat pentru AGRO TV că există deja prevederi elaborate în acest sens, iar reluarea activității va depinde de evoluția focarelor de boală confirmate în anumite zone.
”Avem elaborată o prevedere pentru a încerca să deschidem târgurile de la nivel național. Acest lucru se va face clar și în funcție de evoluția focarelor în anumite zone, dar partea de expoziții, de prezentări de animale care se fac, suntem și noi conștienți că reprezintă chintesența culturii creșterii ovinelor în România. Suntem susținători și facem tot ceea ce ne stă în putință să găsim soluții din punct de vedere tehnic ca aceste entități să funcționeze în continuare și ca ele să se dezvolte și pe alte principii”, a explicat Ioan Oleleu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
ANSVSA transmite că sprijină fermierii și caută soluții tehnice pentru ca expozițiile și târgurile de animale să funcționeze în continuare, oferind totodată siguranță sanitar-veterinară.
Vicepreședintele ANSVSA subliniază că aceste evenimente trebuie să fie mai mult decât simple expoziții: ele pot deveni adevărate sărbători pentru crescători și iubitori de animale.
”Eu, personal, mi-aș dori ca aceste expoziții de animale să fie momente mult mai ample de sărbătoare pentru crescătorii și iubitorii de animale, să fie organizate chiar licitații pentru animalele de rasă de mare valoare, pentru că avem ce să prezentăm. Fermierii, oierii noștri au ce să prezinte inclusiv la crescători din alte state din Europa”, a adăugat vicepreședintele ANSVSA.
Decizia finală privind târgurile de animale va depinde de evoluția focarelor de boală și de respectarea măsurilor sanitar-veterinare.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























