Subvenții APIA – Peste 600 milioane lei, în conturile fermierilor în următoarele zile

finanțare pentru achiziția de animale, APIA, fonduri europene, subvenții

Fermierii care au accesat măsurile de mediu, climă și bunăstarea animalelor, delegate de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), urmează să primească subvențiile în perioada imediat următoare. APIA a finalizat autorizarea la plată a unor sume consistente și a transmis toate datele către AFIR, pentru virarea banilor către conturile fermierilor. Potrivit Ministerului Agriculturii, este vorba despre o sumă totală de 123 de milioane de euro.

Anunțul a fost făcut de Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), responsabil cu activitatea APIA. Oficialul a precizat, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, că au fost autorizate la plată măsurile DR-09, DR-10, DR-11 și DR-03.

”În momentul de față, APIA a autorizat la plată pe măsurile delegate la AFIR – DR-09, DR-10 și DR-11 – 123 de milioane de euro, pe care urmează ca AFIR să îi plătească în perioada imediat următoare. Ieri chiar am avut o discuție cu domnul director de la AFIR în care i-am dat, în tabelul centralizator, toate listele cu fermierii autorizați la plată începând cu data de 13 ianuarie. Este vorba de 616.584.696 lei”, a precizat Emil Dumitru, la AGRO TV.

Oficialul MADR explică faptul că aceste măsuri nu au fost plătite în etapa de avans deoarece România a fost nevoită să finalizeze închiderea PNDR 2014–2020. Pentru a asigura finalizarea acestui exercițiu financiar, fondurile alocate inițial pentru aceste intervenții au fost redirecționate temporar către AFIR, astfel încât agenția să poată închide programul fără riscul pierderii banilor europeni.

”Este foarte adevărat că n-am plătit aceste măsuri în perioada avansului, pentru că România a avut de închis PNDR 2014-2020 și am înțeles nevoia pe care AFIR a avut-o de finanțare. Practic, banii care au fost alocați agenției pentru a plăti aceste DR-uri, au fost cedați pentru ca AFIR să-și închidă PNDR-ul și ne bucurăm că am putut să dăm o mână de ajutor AFIR-ului pentru a trece cu bine acest exercițiu financiar. Bineînțeles, așteptăm ca acei fermieri care sunt autorizați la plată de APIA să fie plătiți”, a explicat Emil Dumitru.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.