Județul Arad se confruntă cu o situație fără precedent în România, după ce numărul focarelor de leucoză enzootică bovină a crescut semnificativ în ultimele luni. Cazul a fost semnalat de Ioan Oleleu, vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care avertizează asupra riscurilor majore pe care această evoluție le poate avea nu doar la nivel local, ci și pentru întreaga țară, mai ales în ceea ce privește circulația animalelor
Potrivit reprezentantului ANSVSA, totul a pornit de la un singur crescător, care a comercializat un număr mare de animale bolnave, care au ajuns să infecteze întreg județul.
”La Arad este o situație fără precedent la nivel național. Un fermier care în urmă cu câțiva ani de zile s-a opus măsurilor instituite de către colegii din cadrul DSVSA, a trecut efectiv la comercializarea unui număr foarte mare de animale care erau bolnave de leucoză, iar după un an jumate, doi ani, numărul de focare de leucoză în județul Arad efectiv a explodat. Este o practică care nu ne-am dori să o mai vedem nicăieri. Paradoxal, și instanța i-a dat dreptate în prima fază, pe o interpretare greșită de a-i permite să comercializeze acele animale, cu toate că animalele respective erau bolnave, erau diagnosticate ca pozitive la leucoză.
Focarele din Arad sunt o provocare pentru noi și pentru colegii din județul Arad. Fac un apel la fermierii din județul Arad, la crescătorii de bovine, pentru a da crezare colegilor medici veterinari, atât din cadrul DSVSA, cât și medicilor veterinari concesionari, pentru a face front comun să eradicăm această boală în județul Arad. În caz contrar, ne va ridica probleme foarte serioase de circulație a animalelor, nu numai la nivelul județului Arad, dar și la nivel național”, a precizat Ioan Oleleu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Leucoza enzootică bovină este o boală virală incurabilă care afectează sistemul limfatic al bovinelor, fiind transmisibilă prin contact direct, sânge, echipamente contaminate sau insecte hematofage. Deși nu se transmite la om, impactul economic și sanitar este major, deoarece animalele infectate trebuie eliminate din efective, iar exploatațiile afectate intră în carantină sanitar-veterinară.
Situația din județul Arad ar putea duce la restricții severe privind circulația bovinelor în interiorul județului și în afara acestuia, măsură ce ar afecta direct comerțul de animale vii, fermele de lapte, dar și exporturile. În plus, apariția unui număr mare de focare poate compromite statutul sanitar al României în raport cu Uniunea Europeană, ceea ce ar putea atrage sancțiuni și limitări comerciale.
Specialiștii ANSVSA fac apel la toți crescătorii de animale să colaboreze strâns cu medicii veterinari concesionari și cu direcțiile județene sanitar-veterinare, să respecte măsurile impuse și să evite orice formă de comercializare a animalelor suspecte sau bolnave.
 
				 
								
































