Roșii românești mai scumpe: ,,Le-am pus de două ori și nu știm ce salvăm”

Roșii

Cultivatorii de roșii românești au fost puși la grele încercări anul acesta. Înghețul târziu, lipsa căldurii în primăvară, dăunătorii și stresul termic au compromis culturile, iar mulți fermieri au fost nevoiți să planteze legumele chiar și de două ori.

 ,,Am plantat roșiile de două ori. Prima serie a înghețat din cauza zăpezii, a doua a fost afectată de stres și dăunători. Am muncit dublu și tot nu știm dacă salvăm ceva”, spune Ion Dobre, legumicultor din Dâmbovița.

Primăvara rece și instabilă nu a permis o dezvoltare uniformă a tomatelor, iar temperaturile de vară au încetinit coacerea. Producția este inegală, mai ales la soiurile sensibile. Chiar dacă unele plante s-au redresat treptat.

 Silviu Fogoroș, legumicultor din zona Moldovei a decis să reducă volumul de tomate și să vină cu o ofertă diversificată.

„Nu renunțăm la roșii, dar în lădițele noastre includem mai multe legume vinete, ardei, castraveți, dovlecei. Clienții apreciază. De fapt, numărul comenzilor a crescut cu 40% față de anul trecut, mai ales în orașele Vaslui, Bârlad și Iași”, detaliază legumicultorul.

În supermarketuri, prețul roșiilor românești variază între 9 și 14 lei/kg, în funcție de soi și zonă în timp ce producătorii locali vând direct cu 10 lei/kg. Anul trecut prețul la roșiile românești au fost de 7 lei/kilogram. 

Citește și: VIDEO Dr. Ing. Horia Ghibu – Ce trebuie să includă fiecare tratament la roșii

Picture of Liliana Postica
Liliana Postica

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.