Premieră pentru Dimitrie Muscă – De unde a cumpărat 1.500 de tone de porumb boabe

dimitrie musca grau, tehnologia de cultura

Anul 2025 a fost unul cu totul atipic pentru Dimitrie Muscă. Dacă în anii precedenți îi făcea invidioși pe fermierii din restul țării cu producțiile sale, anul acesta situația s-a schimbat radical pentru agricultorul de la Curtici.

După o producție de doar 400 kg de porumb la hectar, Dimitrie Muscă a fost nevoit să cumpere o cantitate semnificativă de cereale, pentru a putea să asigure necesarul de hrană pentru fermele sale zootehnice. 

Deși a fost curtat de mulți fermieri interesați să îi vândă marfa de care avea nevoie, directorul CAI Curtici a ales să cumpere cele 1.500 de tone de porumb de care avea nevoie de la unul dintre discipolii săi, Cosmin Micu. Datorită investițiilor masive în irigații, acesta a reușit să obțină o producție uriașă de porumb în 2025, cu indici de calitate foarte buni.

”Acum în toamnă am cumpărat, de la Cosmin Micu, 1.500 de tone de porumb boabe, întrucât acolo unde a irigat a făcut o producție frumoasă, iar mie mi-a convenit să cumpăr de la Cosmin, pentru că acolo bobul era în condiții de irigat, cu producție mare, fără indici de aflatoxină și celelalte toxine. Aici, bobul a făcut procesele biologice complete de transformare în substanțe finite și este un porumb de calitate. De asta am și ținut să-l cumpăr de la Cosmin, în condițiile în care foarte mulți m-au căutat să îmi vândă porumb”, a precizat Dimitrie Muscă, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.