Oros anunta modificari URGENTE la Legea Arendei! ”Subventia APIA este incasata ilegal de proprietari”

adrian oros despăgubiri terenurile agricole

Legea arendei trebuie modificată urgent, susține Adrian Oros! Într-o videoconferință organizată astăzi de către News.ro, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale a vorbit despre problema proprietarilor de terenuri care încasează subvențiile APIA, deși nu ei sunt cei care lucrează pământurile. Potrivit șefului MADR, acest lucru este total ilegal, iar legea arendei trebuie modificată astfel încât să nu mai permită astfel de abuzuri.

”Banii din subvenții trebuie să ajungă doar la cei care lucrează pământul. Trebuie să recunoaștem că astăzi în România este un fenomen îngrijorător care crește an de an, în care proprietarii de terenuri care nu lucrează pământul încasează și arenda și subvențiile de la APIA. Am rămas neplăcut surprins să aflu că asta se petrece în aproape toate zonele din țară și într-un procent îngrijorător. Este total ilegal, să primească și arenda și subvențiile. Acest lucru trebuie să-l corectăm urgent”, a declarat Adrian Oros, potrivit Agroinfo.

Potrivit ministrului, aceste modificări la legea arendei îi vor supăra pe mulți proprietari de terenuri care încasau subvențiile în mod abuziv, însă sunt necesare, deoarece nu este corect ca aceștia să primească și banii pe arendă, și subvențiile APIA.

”Sigur, o să-i supărăm pe unii proprietari de terenuri care s-au învățat, în ultimii ani, să primească și subvențiile, total ilegal, depunându-și cererea de plată unică la APIA, dar, în același timp, să primească și o arendă de la cel care lucrează pământul. Va trebui să corectăm acest lucru”, a mai subliniat șeful MADR.

Sursa: Agroinfo.ro

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

3 răspunsuri

  1. Sa se modifice si legea subvențiilor la animale pt cei care au animale de 4 .sau 5 ani si nu au primit nici o subvenție nimic ba mai mult nu pot beneficia nici de subvenția asta de Covid 19 care se face acum nu-i posibil sa ai 8 sau 9 vaci cu lapte sa ai un contract cu o fabrica si tu sa nu beneficiază de nimic 0 lei .totul din simplu fapt ca nu ai avut depus cerere in 2019 dar daca nu primeste documentele pe motiv că nu te încadrez la subvenție e posibil asa ceva? Intreb doar ca oricum e prea târziu

  2. Nu mai este de mult timp legea arwndei este codu civil nou din 2011, dar asts nu rezolva e o simpla hartie …. la apia e problema .. dar de …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.