Meteo 10 septembrie – Administrația Națională de Meteorologie (ANM) informează că în perioada 10 septembrie, ora 20:00 – 12 septembrie, ora 20:00, vor fi intervale cu averse în cea mai mare parte a țării.
Astfel, în noaptea de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi, ploile torențiale vor fi prezente îndeosebi în regiunile intracarpatice, iar apoi mai ales în jumătatea de est a teritoriului. Cantitățile de apă, prin acumulare, vor fi de 20-40 l/mp și izolat de peste 50-60 l/mp.
De asemenea, potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări temporare din seara zilei de miercuri și până la sfârșitul zilei de joi în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40-50 km/h, iar la munte de peste 60-80 km/h.
Mai mult, pentru intervalul 10 septembrie, ora 20:00 – 11 septembrie, ora 12:00, ANM a emis și o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia în județele Caraș-Severin și Timiș, precum și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali (vezi Harta 1), vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80-100 km/h.

În intervalul 11 septembrie, ora 2:00 – 11 septembrie, ora 12:00, va intra în vigoare o altă avertizare meteo Cod galben de averse însemnate cantitativ, valabilă pentru Maramureș, județele din nord-vestul Transilvaniei și Munții Apuseni (vezi Harta 2), unde ploile vor fi pe alocuri însoțite de descărcări electrice. Mai ales prin acumulare, în aceste zone se vor înregistra cantități de apă de 20-25 l/mp și, izolat, de 30-40 l/mp.


































