Hop și pesta porcină! 11 focare în 3 comune, zeci de animale ucise!

animale

După ce pesta micilor rumegătoare a fost în centrul atenției în ultima perioadă, iată că pesta porcină africană revine și ea pe agenda zilei.

Zeci de porci au fost ucişi în trei comune din judeţul Buzău, după ce inspectorii sanitar-veterinari au identificat aici nu mai puțin de 11 focare de pestă porcină africană, informează AGERPRES.

Potrivit Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău, datele anchetei au evidențiat că, în cele 11 focare identificate în gospodării din comunele Cernăteşti, Zărneşti şi Puieşti, principalul vector de îmbolnăvire l-a reprezentat prezenţa în zonă a porcilor mistreţi

„La această dată sunt identificate 11 focare de pestă porcină pe raza judeţului Buzău, fiind cantonate în trei comune, Cernăteşti, Zărneşti şi Puieşti, fiind afectate 52 de capete suine, din care trei au fost identificate moarte până la sosirea echipajelor din cadrul DSVSA, iar pentru 49 a fost dispusă uciderea acestora şi ecarisarea cadavrelor prin grija unităţilor administrativ-teritoriale. Toate focarele sunt în exploataţii nonprofesionale. Din primele date, cel puţin în urma anchetei de la Cernăteşti, se pare că este o legătură de cauzalitate cu porcii mistreţi găsiţi în zona deţinătorilor de animalelor. Vectorul principal ar fi porcul mistreţ, precum şi nerespectarea normelor sanitar-veterinare referitoare la biosecuritate. Facem apel la proprietarii de animale că fără implicarea din partea dânşilor nu putem limita extinderea focarelor de pestă porcină, cel puţin la nivelul judeţului. Au fost impuse măsuri şi s-a limitat mişcarea tuturor porcinelor şi suplimentar la celelalte specii, numai cu acordul DSVSA”, a declarat purtătorul de cuvânt al autorității sanitar-veterinare județene, Iulian Moca.

Totodată, ţinând cont de pesta micilor rumegătoare identificată pe teritoriul României, DSVSA Buzău anunţă limitări şi în privinţa transportului ovinelor şi caprinelor.

Deși la nivelul judeţului nu au existat suspiciuni până la această dată cu privire la apariţia bolii, autorităţile fac apel către toţi crescătorii să nu achiziţioneze animale din surse necertificate sanitar-veterinar.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 răspunsuri

  1. Mai stati putin ca mai este timp pana la craciun prea devreme a aparut pesta porcina nu va grabiti asa tare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.