Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate începe de luni plata subvențiilor către fermieri, conform calendarului asumat, a anunțat joi ministrul agriculturii, Florin Barbu, în contextul apropiatei încheieri a campaniei de depunere a cererilor de plată pentru anul 2025, de vineri 13 iunie.
Ministrul Florin Barbu a convocat joi o ședință de lucru, în sistem videoconferință, cu toate structurile APIA din teritoriu, pentru a discuta cu directorul general al agenției, Gabriela Nicoleta Andrei, și cu directorii centrelor județene despre ultimele măsuri necesare pentru închiderea procesului de depunere a cererilor de plată pentru 2025 în condiții optime, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) remis redacției AgroTV
„Le mulțumesc tuturor angajaților APIA din toată țara pentru efortul susținut depus în această campanie! A fost o mobilizare exemplară care confirmă profesionalismul și devotamentul oamenilor din sistem. De luni, începem plățile pentru fermieri, conform calendarului asumat”, a transmis ministrul Florin Barbu în comunicatul citat.
Șeful MADR a cerut implicare maximă până la finalul perioadei de depunere și a încurajat menținerea unui program de lucru prelungit acolo unde este necesar, pentru ca toți fermierii să poată beneficia de sprijinul necesar.
Potrivit MADR, până în prezent, aproximativ 98% dintre fermierii eligibili au depus solicitările de plată a subvențiilor la APIA.
În altă ordine de idei, pe fondul unor speculații din presă privind posibile reduceri de personal în instituțiile din subordinea MADR, ministrul a transmis joi un mesaj clar angajaților APIA: „Legat de tot felul de scenarii aberante vehiculate în spațiul public cu privire la eventuale disponibilizări de personal, reiau asigurările către toți funcționarii APIA: reducerea de cheltuieli pentru Ministerul Agriculturii se poate face și se va face fără a tăia salarii și posturi. În acest context am invitat marți, 17 iunie, ora 9:00, reprezentanții sindicatelor la o întâlnire de lucru la sediul MADR”, a mai spus Florin Barbu.
Acesta a subliniat că MADR va continua să susțină activitatea APIA, punând accent pe stabilitate, predictibilitate și eficiență administrativă – toate în sprijinul fermierilor români.