Fermierii care caută un model de afacere profitabilă în agricultură pot privi exemplul lui Alexandru Popa din Brăila, care deține o fermă modernă cu aproximativ 600 de capete pentru aboterizare. Investiția a început în 2019, iar trei ani mai târziu ferma a fost populată pentru prima dată.
Alexandru Popa deține aproximativ 600 de capete pentru aboterizare. „Investiția a început în 2019, iar în urmă cu trei ani am populat pentru prima dată ferma modernă. A fost multă muncă, dar fiecare pas merită”.
Fermierul a construit tot ce este necesar pentru funcționarea eficientă a fermei: adăposturi pentru animale, abator, hală pentru depozitarea cerealelor, moară și alte facilități.„Am avut două proiecte: unul pentru construcții și altul pentru modernizarea parcului de utilaje pentru ca ferma să fie complet funcțională,” explică Popa.
Aboterizarea a început acum patru luni, iar Alexandru Popa mărturisește că succesul a depins în mare măsură de modul în care a fost gestionată fiecare etapă: „Pentru că dacă nu depui suflet, nu poți face profit. Este o afacere ușoară, dar trebuie să fii atent la fiecare detaliu”.
Conceptul pe care l-a adaptat presupune ca fiecare animal să stea între 8 și 12 luni înainte de aboterizare. „La început am avut și eu semne de întrebare dacă voi avea profit, dar cererea m-a convins. Avem solicitări de la 10–15 procesatori de carne care vor să colaboreze cu noi și nici măcar nu putem acoperi 30% din cerere. Animalele sunt achiziționate de la diverși crescători, îngrășate și finisate, apoi vândute către procesatori. În prezent ferma funcționează cu șef de fermă, un angajat permanent și doi muncitori part-time la abator. Recomand fiecărui fermier să își facă un abator” spune fermierul.
Citește și: Legea pesticidelor, undă verde în Senat

































