Cum rămâne cu ”Rabla pentru tractoare” – Ministrul Mediului, anunț despre bugetul programului

rabla pentru tractoare

Relansarea cât mai rapidă a programului ”Rabla pentru tractoare” este o prioritate pentru ministrul mediului, Mircea Fechet, în acest posibil sfârșit de mandat în fruntea ministerului. Potrivit acestuia, nu se pune problema ca programul să nu mai fie lansat, însă înainte ca acest lucru să se întâmple, trebuie puse la punct toate detaliile legate de funcționalitatea aplicației informatice a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), cât și procedurile de selecție a cererilor de finanțare.

”Am văzut multe comentarii legate de faptul că n-ar mai fi bani sau că nici n-au fost vreodată. Doresc să profit de această intervenție și să spun că banii au fost alocați în bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) prin HG și nu există astăzi niciun risc legat de bugetarea programului Rabla pentru tractoare. Este un program necesar și cred că am simțit pe pielea noastră cât de necesar e, pentru că am fost victimele propriului succes, în sensul în care un număr mult mai mare de beneficiari au aplicat la acest program”, a precizat Mircea Fechet pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Șeful de la Mediu susține că nu ar fi fost corect să primească finanțarea fermierii care au reușit să se înscrie în prima sesiune, deoarece blocajul din aplicația AFM a condus către un proces de înscriere inechitabil.

”Trebuie să înțelegem că suntem în următoarea ipoteză: la momentul blocării platformei, unii beneficiari reușeau să se înscrie, alții nu reușeau, iar acest lucru ar putea să însemne că platforma nu a asigurat un tratament egal pentru toți aplicanții în cadrul programului. În măsura în care ar fi existat un buget suplimentar și am fi putut suplimenta cu încă 500 de milioane, probabil că acest scenariu ar fi putut fi luat în calcul, însă în condițiile în care suntem limitați la bugetul anunțat inițial, eu cred că înainte de orice altă regulă, potențialii beneficiari au parte de un tratament egal și fiecare are propria lui șansă de a se înscrie”, a subliniat Fechet.

Deși își dorește abandonarea principiului ”primul venit, primul servit”, ministrul mediului nu știe în acest moment cum va arăta procesul de selecție a cererilor de finanțare la ”Rabla pentru tractoare”. Acesta își dorește să se consulte și cu reprezentanții fermierilor, pentru a găsi formula cea mai bună.

”Eu cred că primul venit, primul servit, mai ales în cadrul programelor unde cererea e foarte mare, cred că acest principiu ar trebui abandonat. În același timp, trebuie să fim conștienți că acest program este deja amânat foarte mult, trebuie să fim conștienți de așteptarea mare pe care programul a creat-o în piață și cred că un lucru de care trebuie să ținem cont este că nu putem să lungim foarte mult reluarea acestui program. Fie că vom modifica un lucru minor sau vom încerca o modificare de profunzime, cred că nu ar trebui să dureze foarte mult”, a mai spus Mircea Fechet, la AGRO TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

35 de răspunsuri

  1. Bună ziua!
    Ma numesc Saioc Silviu, dețin 4.23 ha teren cultivat cu legume și cred că nu este corect ca unul care are 0.1 Ha sau mai puțin să ia tractor și eu nu.
    Nu e corect primul venit primul servit .Nu suntem la tombolă!

  2. La 65% si 80% finantare, au sanse de reușită doar 2394 fermieri. Daca ar fi un procent unic de 70%, cred ca ar fi mai multe tractoare finanțate. E o părere..

  3. D-le ministru, cu respect, treceți de ipoteze , mai faceți un pas în sensul acesta! Așteptarea și așteptările noastre, ale potențialilor beneficiari ,incep sa se diminueze odată cu trecerea timpului; o sa va prindă sfârșitul mandatului încurcat în ipoteze.Va rugam trageți o concluzie și luați o hotărâre și toată lumea se va conforma.

    1. Revin…Am tot citit prin comentarii si presă că s-au inscris f multi tineri până in 40 ani si care doresc finantare de 80%. Sa presupunem ca aprox 75% din dosarele castigatoare ar fi cu subventie de 80%. Daca se reduce finantarea la 70% ptr toti fermierii, la un calcul simplu, AFM ar mai avea o „rezervă” de aprox 10-10,5 mil euro si ar mai reusi sa finanteze încă 300 tractoare!! Asa ar dispărea încă 300 rable si parcul s-ar reinoi cu aprox 300 tractoare noi , adaugate la cele 2400!! Si ar avea si AFM de castigat si cei 2700 fermieri declarati admisi, indiferent de ce conditii doreste dl. ministru sa mai schimbe la acest program.

      1. Chiar și 65% finanțare ar mări și mai mult numărul de beneficiari și l-ar scădea pe cel al oportuniștilor.

        1. Dacă ar subventiona cu 10%, ar fi și mai mulți beneficiari. Sau măcar 5% ca să apuce toti

  4. Cu respect pentru munca si efortul tuturor fermierilor,cred ca se impune o anumita suprafata pentru a achizitiona un tractor subventionat de catre stat.Stiu ca dorinta este foarte mare din partea tuturor dar,dpdv economic ,achizitia unui tractor pt 4.5 ha nu este sustenabila.

    1. Daca te referi la comentariul lui Ilie Saioc, te contrazic!! Cu 4.5 ha de legume se poate trăi foarte bine!! Omul are legume, nu cereale si un tractor de 45 cp cu utilaje ar fi o gură de aer ptr el.

      1. Ia mergeți voi la plug, semănat, freza( disc), cu 45 cai. Ai vedeți ce puteți face. Îți vine să-l tragi după tine. Sau așa dak ai timp sj pasiune sa te plimbi pe camp.

        1. Pai daca ai cultură de lavandă, legume, flori, etc si o suprafață de 2-3 ha , ce naiba sa faci cu tractor de 100 cp?! Nu toti fermierii cultivă cereale, nu te raporta doar la cazul tau. Agricultura are mai multe ramuri de activitate.

    2. Poate are 4,5 ha de lavanda, trandafiri si garoafe! Face mai mult profit decat tine pe 70 ha!

  5. Domnule ministru de ce nu luați în calcul și fermierii cu zootehnie ?. Credeți că lor nu le trebuie tractor în activitatea desfășurată.Și eu cred că la 5 -6 ha este sau nu nevoie de un tractor.Consultați și baza de date de la APIA.

  6. Reducerea sprijinului statului la 50%din valoarea utilajului și scoaterea facilităților și discriminării funcție de vârstă,ar conduce la o selecție naturală și la o cât mai bună utilizare a fondurilor.Sunt fermieri care au trecut de 40de ani,iar copiii lor nu au împlinit18.Susținerea unei sume de 80%din valoarea utilajului,fară nici un criteriu este o lipsă de responsabilitate a banului public,și are scop electoral.In altă ordine de idei trebuiesc scoși cei care au mai beneficiat de fonduri europene ,cât și familia Gr 1.

    1. Pai in cazul asta ar însemna să nu mai primească finanțare cei care iau subvenții Apia an de an că și aia este o finanțare

  7. Bună ziua și eu lucrez 8 hectare și vreau să accesez programul, dar nu ar trebui limita de vârstă ar trebui să fie 80 %la fiecare ce depune dosarul și atunci nu ar fi discriminare.

    1. Nu e discriminare…. este o condittie de varsta! Daca va mai scremeti mult, or sa mai puna vreo cateva de nu mai puteti accesa nici unul!

      1. Ba chiar discriminare este pentru că aceleași lucrări le face tractorul și în aceleași condiții de preturi la imputuri și la cereale, chiar dacă fermierul are 35 de ani sau 43 de ani.

  8. Domnule Ministru, cu respect vă rugăm să nu mai amestecăm programul rabla de la mediu cu alte programe. De la APIA se iau bani buni în fiecare an, plus alte beneficii anuale ale fermierilor mari. Programul rabla, o dată în viață, deci permiteți și micilor fermieri să ajungă din urmă pe cei mari. Cu respect!

  9. Văd că toată lumea zice că trebuie să lucrezi o suprafața minimă, sa fi la Apia de nu știu cât timp etc. Vin cu o întrebare, la programul rabla auto se cere un număr de km/pe an ? Este un program pentru toți fermierii, mici și mari.

    1. Ai dreptate si nu! Eu am tras pe tractorul care il am deja si deja necesita investitii foarte mari, anul trecut m a costat 10mii euro reparatia, cqt este avansul la unul nou. Cand ai 4ha nu il fortezi ca mine la 50ha, eu am inceput cu 10ha si am tras sa iau fiecare bucatica de pamant, 25ari pe care nu primesti subventii, am mai scos si vii, ca asta e viata. Eu am tras sa fiu fermier si consider ca e un plus in care eu pot avansa la o suprafata si mai mare. Nu tind sa am sute de ha, 100ha pt mine este suficient

  10. Sunt de părere că ar trebui subvenționate 50% și să aibă acces orice fermier din evidenta Apia.

      1. Cei care sunt la APIA încasează și câte 10 000-20 000 anual și ăla e un alt program subvenționat de Ministerul Agriculturi. Deci ăștia vor să câștige din toate direcțiile.
        Rabla e programul mediului(AFM).

  11. 50% subventionat este putin in cazul meu spre exemplu care detin in proprietate 15 ha pasune in livada si alte 30 ha pasune inchiriate de la UAT plus inca 45 ha arendate.
    Am 50 de capete de vaci pemtru carne AA plus viteii lor anuali din 2014 pana in prezent.
    Ocupatie: medic veterinar
    36 ani, nu am accesat nicio schema pentru achizitii desi mi ar fi prins nemaipomenit, in afara platilor APIA pentru SCZ, ANT vaci/pasuni.
    4 tractoare achizitionate second hand, utilaje si multe altele.
    Asa ar trebui sa arate un beneficiar de proiect!
    Nu eu, pentru ca nu sunt doritor!
    Multa stima!

  12. Acest program nu s-a adresat FERMIERILOR MARI aia cu peste 50 ha, care se pot finanta prin banci si IFN-uri, prin credite sau leasing. Nu se adeseaza celor care au in spate firme de tot felul care pot spijini o finantare! Nu se adeseaza nici beizadelelor marilor fermieri! Se adreseaza acelora care nu pot fi finantati de banci sau IFNuri, pentru ca au suprafete mici, pentru ca s-au apucat de asta acum 1 an, sau 3 si nu au vechime, nu au terenurri sau animale la APIA si nu pot aplica la programe AFIR! Pentru fermierii cu peste 50 ha EXISTA AFIR, APIA si Ministterul Agriculturii!!!!! SA FACA EI program rabla CUM VOR EI, PENTRU EI! Aceasta RABLA ese pentru „amaratii” pe care nu i-a bagat si nu ii baga nimeni in seama, nici asociatiile de fermieri, nici bancile si IFNurile, nici corporatistii din firmele de inputuri, nici „consutantii ieuropeni”, nici lobistii magnatilor fermieri din Ministerul Agriculturii! Primul venit, primul servit, cu lista deschisa pentru toti cei care vor sa aplice… 60000, Perfect! Pe masura ce sunt bani se ia in ordine din lista! SIMPLU! Nu mai lasati consultanti, lobisti, politicieni sau bancheri sa vorbeasca pentru voi! Nu lasai marii fermieri sa va fure programul! Poate ai nevoie de tractor ca sa iti cari remorca cu albine, poate vinzi flori sau ai livada, poate ai animale nedeclarate la APIA! PENTRU VOI ESTE RABLA, NU PENTRU EI!

  13. Domnilor sus puși. Dumneavoastră chiar nu înțelegeți de ce sistemul a fost atit de încărcat pe data de 12 MAI? Din cauză că pentru un mic fermier au accesat site-ul poate 30 -40 persoane(frații, surori, nepoți, copiii,vecini), oamenii sperând că unul din ei o să prindă loc pt. deponent. Romanii sunt săritori și așa o să se întâmple la toate sesiunile. Din această cauză au fost miii de accesări ale site-ului.

  14. Cum a mers cum nu a mers programul, fondurile s-au terminat si alocat, deci programul e incheiat, dosarele sunt incarcate cu succes, pana la urma a fost cel mai reusit program bazat pe loterie, asta nu intelege domnu Fechet, chiar a reusit, fata de regula implicita primul venit primul servit s-a mai adaugat si partea de noroc. Loteria nationala, aici e ciolanu, indiferent de program toate bazate pe primul venit primul servit, si toti se bat pentru el, „circ a la arenele romane”.

    1. Foarte bine spui Antifon. După ce,,s-a bătut toba ” 8 luni de zile, din septembrie până în mai că accesarea se va face cu documente puține și principiul de bază va fi ,, primul venit primul servit „. Acum nu este corect să anulezi totul pentru că sistemul a avut o întrerupere de câteva minute. Întrebarea este dacă nu era întreruperea, ar fi accesat mai mulți?

  15. Dupa cum am mai spus, mi s-ar parea corect ca sa se pastreze conditiile initiale sau sa se faca un program dupa modelul rabla automobile.
    Cine doreste sa se inscrie sa ia o suma de bani si sa puna diferenta sa-si cumpere tractor. Subventia sa fie de zece mii de euro, cincisprezece mii, sau cat se doreste. In aceste conditii ar primi subventie mult mai multi doritori si s-ar cumpara mult mai multe tractoare mai putin poluante , maximizandu-se efectele programului.

  16. Cu 60% ar fi cel mai corect pentru toți agricultori adevărați (nu pentru cei care se fac că fac agricultura)

  17. Oameni buni,nu va mai stresați pt nimic,totul este o cacealma,e cel mai bine sa plecam cat se mai poate din tata asta,ai văzut și la prima sesiune sa întâmplat,au dat speranțe la mulți fermieri,ca hecarii,ca să suprasolicitat etc,io unu nu mai cred în ei sper sa pot vinde la abator animalele sa nu ne mai împiedice și cu asta.

  18. Domnule ministru, programul Rabla destinat pentru instituțiile publice (mașini) sa blocat în 3 minute. Aici de ce nu ați anulat? La tractoarele care trebuiau ca aerul în agricultură a funcționat programul 26 de minute și ați anulat că vi sa părut prea puțin. Așteptăm. Tinerii fermieri vă mulțumesc!

  19. Buna ziua tuturor
    Nu pot sa nu comentez:
    Sunt un mic fermier cu un teren de 3ha, care il administrez cu greu, cu un tractor facut din bucati care scapa ulei pe la toate incheieturile, care ma lasa balta de foarte multe ori si care si-ar dori un tractor nou, dar pe care nu am posibilitatea sa il cumpar.
    Am prins finantarea dar sa anulat, nici o problema, mai incerc inca odata, dar va intreb pe cei care pun conditii ca noi astia mici sa nu putem sa incepem o afacere…ca nu avem teren, …ca trebuie sa indeplinim nu stiu ce conditii… pai vin si va intreb…
    Daca eu la 25 de ani incerc sa fac ceva … de ce sa-mi fie ingradit acest drept, cum as putea sa ma dezvolt.
    Am posibilitatea sa iau in arenda inca 10ha dar fara utilaj nu am nici o sansa, abia pot sa il gestionez pe al meu.
    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.