
Cresc plățile APIA pentru fermieri – Câți bani se dau în plus la hectar

Odată cu noua Politică Agricolă Comună (PAC), pe lângă cerințele mai exigente legate de mediu pentru fermierii români, crește și nivelul subvențiilor. Din cele aproximativ 22 de milioane de euro alocate pentru agricultura românească aproape 14 milioane de euro reprezintă bugetul pentru plățile directe.
Astfel, plățile directe la hectar pentru fermierii români ar urma să crească cu aproximativ 15 euro/hectar față de nivelul actual, urmând să se alinieze în anii următori cu nivelul subvențiilor pe care le primesc fermierii din vestul Europei.
”Vor fi modificări, va fi o ușoară creștere la plățile la hectar, în jur de 15 euro în plus față de ceea ce este în momentul de față. Știu că nu este suficient de mult, având în vedere că inputurile și costurile de producție au crescut mult mai mult decât a crescut nivelul subvențiilor, dar important este că avem o creștere a acestor resurse financiare și încetul cu încetul, până în 2025 ne vom alinia la nivelul plăților de la nivel european”, a precizat Daniel Buda într-un interviu acordat publicației Hotnews.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























