Un elicopter a intervenit de urgență pentru a salva mai mulți ciobani blocați în vârful muntelui, fără provizii, după viiturile devastatoare de săptămâna trecută de la Broșteni.
Acțiunea, demarată chiar la solicitarea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a asigurat transportul pe calea aerului a alimentelor, salvând astfel viețile păstorilor.
Viiturile au făcut prăpăd în zonă, distrugând complet mai multe drumuri forestiere. Fără posibilitatea de a se deplasa sau de a fi aprovizionați pe cale terestră, ciobanii au rămas blocați pe culmi, într-o situație critică.
Imediat ce au aflat de situația lor, autoritățile județene s-au mobilizat rapid, apelând chiar la un elicopter privat pentru a interveni.
Timp de câteva ore, elicopterul a efectuat zboruri repetate, transportând provizii esențiale în zonele muntoase greu accesibile.
„Le mulțumesc celor care au făcut posibil acest gest de solidaritate. E un exemplu clar că, împreună, găsim soluții și pentru cele mai dificile situații”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava.
El a mai subliniat sprijinul continuu pe care comunitatea din Broșteni l-a primit de la numeroși agenți economici din județ și din țară, care au sărit în ajutor imediat după producerea calamităților. Operațiunea cu elicopterul confirmă astfel spiritul de solidaritate care a unit eforturile pentru a depăși consecințele dezastrului natural.
În continuare oamenii din Broșteni au mare nevoie de sprijinul tuturor celor care pot să îi ajute să depășească situația extrem de grea în care se află.