Când se plătesc subvențiile APIA? – este întrebarea la care toți fermierii care au depus cererile unice de plată în anul 2025 așteaptă un răspuns.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se află în ultimele faze de pregătire a plății subvențiilor pentru anul 2025. După campania din primăvară, în care peste 700.000 de fermieri au depus cererile unice de plată, APIA a început controalele, atât prin satelit, cât și pe teren, pentru a se asigura că ceea ce au declarat fermierii în cereri corespunde cu realitatea. Până la finalul lunii septembrie, controalele se vor finaliza, după care încep pregătirile pentru plata avansului.
Când se plătesc subvențiile APIA
Oficialii de la Ministerul Agriculturii au dat asigurări că avansul pentru subvențiile APIA va intra la plată, ca în fiecare an, începând din 16 octombrie. Agenția își propune să vireze cel puțin un miliard de euro în conturile fermierilor în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie.
”În această perioadă, MADR a făcut demersuri către Comisia Europeană, pentru că știm că toate statele europene, începând cu 16 octombrie, acordă sprijin financiar. România a solicitat, și a fost aprobat, un avans de 70% la plățile din FEGA și 85% din FEADR”, a precizat secretarul de stat Adrian Pintea, la AGRO TV.
Ministerul Agriculturii are deja în conturi o mare parte din banii necesari pentru plata subvențiilor de anul acesta, astfel că nu vor exista întârzieri la plată. ”În momentul de față, peste 17 miliarde de lei sunt în conturile MADR, bani pe care noi îi avem destinați pentru plata acestor subvenții, așa că fermierii pot să stea liniștiți, pentru că ministerul are bani”, a mai spus oficialul MADR.