
APIA, mesaj pentru fermieri – Ce subvenții urmează să intre la plată

La sfârșitul săptămânii trecute, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunța că peste 90% dintre fermierii eligibili care au depus cererile unice de plată pentru anul 2024 au fost autorizați la plată. Totuși, există încă scheme de plată care nu au fost plătite deloc, chiar dacă fermierii care beneficiază de ele au primit, probabil, banii pentru celelalte scheme la care s-au înscris.
În acest sens, APIA face o serie de precizări pentru fermierii nemulțumiți că nu și-au primit banii. Potrivit agenției, mai sunt măsuri care nu au intrat încă în procedură de plată. ”Vom continua plățile cu Ajutoarele Naționale Tranzitorii în sectorele vegetal și zootehnie și Sprijin Cuplat în sectorul vegetal”, au precizat reprezentanții APIA, într-un mesaj pe facebook.
Conform agenției, fermierii care nu și-au primit banii până acum trebuie să mai aștepte, întrucât plățile aferente Campaniei 2024 se pot efectua, conform legislației, până cel târziu la data de 30 iunie 2025.
”Din experiența anilor trecuți vă putem spune că foarte puține dosare, în general cele cu probleme majore, ajung să fie plătite la finalul perioadei regulamentare de plată. Pentru mai multe informații referitoare la situația cererii dvs. vă puteți adresa centrului județean/local APIA de care aparțineți”, a mai precizat agenția.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























21 comentarii
Ne-am adresat la Centrul județean APIA și ne-a răspuns ca nu vom vedea banii pentru subvenții aferente anului de cerere 2024 prea curând și nici subvenția pe motorină aferentă trimestrului III și IV deoarece guvernul nu are bani !! Bătaie de joc !
N-am nicio problemă
Dar nu mi-a intrat niciun banut
Nu am primit niciun leu
Nam primit nici ùn ban!
N-am primit nici un leu,pe AGRICULTURA ECOLOGICĂ.Am cerut explicații, prin email și am primit un răspuns stupefiat, adică dosarul meu este în verificare administrativă. O mare minciună, fiindcă la Centrul local nu se știe d de așa ceva. Au cheltuit banii pentru subvenții, pentru alte prostii, iar acum se așteaptă bugetul pe anul acesta. Dar, guvernul nu recunoaște!
Am încasat jumate din subvenție
Am încasat doar jumate din subvenție
Nu am primit minciuni!
La ce dată intră banii pentru calamități mulțumesc
A nu se uita ca agricultura este cea mai susținută ramura a economiei dar ea este măcinată de evaziune fiscală și muncă la negru plină de mafioții vânători de subvenții și beneficii din bugetul statului .criteriile de acordare a subvențiilor trebuie schimbate urgent iar ele trebuie acordate doar acelor care se asociază produc procesează și valorifică materia prima în produse românești finite de calitate au angajați cu caracter permanent sa aibă mai multe ramuri ale agriculturii inclusiv sectorul zootehnic sa aducă plus valoare economiei creează locuri de munca bine plătite dezvolta zonele rurale. Toți vor subvenții și beneficii din bugetul statului le plac doar banii nu și regulile. Noi exportam materia prima și importam alimente de proasta calitate expirate cancerigene pâine congelata faina ulei mălai carne etc deficitul balanței comerciale este imens. Numai carnea de porc cca 90 % este din import, o rușine de tara cu asa potențial agricol nu suntem în stare sa ne asigurăm măcar alimente ptr consumul intern. Când vine vorba de lovele toți comentează pe aici . Mergeți la țară sa vedeți ce averi colosale au adunat fermierii de pe terenul țăranilor amărâți din evaziune fiscală munca din subvenții despăgubiri de secetă rambursări de tva tot felul de facilități și beneficii își iau jepanele de sute de mii de euro fermierii devin aroganți plini de lovele de nu le mai ajungj la nas . Sa dispară 2 ani minim subvențiile sa vedeți cum fug din agricultură.
Luis ești invitat pentru investiții în agricultură,nu doar pentru comentarii.
Libertatea de asociere,de mișcare și de libera exprimare sunt garantate de constituție.Dupa o astfel de experiență se pot emite și comentarii.
Succes.
Si le vei lua locul tu.
Un lucru foarte grav este că netrebnici astea de la Agri S.R.L. mi-au băgat bilet la ordin în bancă ei nu țin cont de ordonanța de nimic
Mie mi-au intrat toți banii, deși am fost in control în 2024 . Sunt din judetul Alba
Nu am primit nici 1 leu
Nu am primit nici eu tot sun la APIA și îmi zice ca dosarul e eligibil și trebuie sa primesc dar când ca nu avem bani de investiți, Motorina
Bravo Luis !!!!! Felicitări pentru acest comentariu ! Este impecabil ! Ai spus o realitate care se regăsește exact așa în mediul rural!!! Încă o dată FELICITĂRI PENTRU COMENTARIU!! Deci am scris cu majuscule !
Ce să mai comentăm , ne tratează ca pe gunoaie , să spună că sunt dosare care pot întîrzîia până pe 30 iunie 2025 cei eligibili, la care noi fermieri trebuia să primim bani pe anul 2024, ??? Pe bune, ???pe bune ??? Sunt unul cu 4 copii între 4 și 10 ani și iau nutrețuri în fiecare an cu împrumuturi, dobânzi etc , pe bune , ??? Ăstai un răspuns ???
Ei au platit mai multe persoane fizice decat societati. Eu de ex sunt SRL pe ecologic si mi sa spus ca nici nu sunt dat la plata. Vrajeli de doi lei
Printre altele Legea arendei este neconstituțională întrucât încalcă brutal dreptul de proprietate. Baronii (a se citi mafioții) aflați la putere și-au dat o lege pentru a munci timp îndelungat un teren arabil, deposedând abuziv proprietarul de dreptul de folosință. Legea 17/2014 este scrisă pentru șmecheri, de șmecheri. Încă de la art. 1 al legii scrie clar: „Scopurile prezentei legi sunt: a) asigurarea securității alimentare :)), protejarea intereselor naționale etc ; b) stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; și c) COMASAREA TERENURILOR AGRICOLE în vederea creșterii dimensiunii fermelor agricole și constituirea exploatațiilor viabil economic.”
Însă următoarele cazuri încalcă atât articolul citat mai sud, cât și Constituția României.
1. Când un teren agricol cu o suprafață de până în 3 ha (luăm un exemplu) se vinde, iar acest teren este înconjurat pe laturile cele mai lungi de preemptorul vecin, acesta trebuia să devină în textul legii preemptorul de rang superior înaintea arendașului. Legea trebuie prevăzută cu excepții! Cum să atingi scopul legii, de „comasare a terenurilor agricole” în acest caz?
Legea aceasta îi protejează pe arendași, pe care i-au privilegiat ilegal, având drept temei legătură „de afecțiune” ce s-a constituit între arendaș și un teren care nu îi aparține. Așadar se poate modifica legea în așa fel încât în anumite situații (spre exemplu când într-o parcelă un proprietar a comasat tot terenul fiind în prezent proprietar, dar a mai rămas un teren de, spre exemplu 1,2 ha necumpărat de acesta (dat înarendă unui terț), în cazul în care se vinde, preemptor de rang superior să fie vecinul, iar nu arendașul.
2. Actuala lege a arendei obligă, după vânzarea unui teren, chiar dacă arendașul nu a acceptat oferta de vânzare, noul proprietar să lase terenul în continuare arendașului, până la sfârșitul termenului prevăzut în contractul de arendă, contract pe care noul proprietar nu l-a semnat. Deși Noul Cod Civil spune că „titularul dreptului de preempțiune care a respins o ofertă de vânzare este decăzut din dreptul de a mai putea exercita acest drept cu privire la contractul ce i-a fost propus.” art. 1730, alin (3), nu ne spune că noul proprietar are dreptul de folosință la începutul noului an agricol.
3) În cazul în care un teren este parțial în intravilanul localității și cealaltă parte în extravilan, nu ar trebui parcurse etapele prevăzute de Legea nr. 17/2014.
Aștept comentarii. O zi minunată. Vă mulțumesc!
Nu am primit nici un leu .bătaie de joc