Specialiștii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași trag un semnal de alarmă, pe fondul unei creșteri îngrijorătoare a numărului de persoane care au nevoie de tratament antirabic. Cheltuielile pentru prevenția rabiei au ajuns să ocupe o parte semnificativă din bugetul spitalului, subliniind urgența situației.
Anul trecut, 1.319 persoane au necesitat vaccinare, iar în prezent, spitalul a înregistrat deja 1.016 cazuri, pe lângă 29 de focare active și 119 de contacți.
„În ultimele două luni au fost folosite 2.000 de doze de vaccin, impactul asupra bugetului fiind unul însemnat”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași. Acesta a precizat că 22% din bugetul dedicat medicamentelor a fost direcționat către prevenția antirabică.
Managerul spitalului recomandă vaccinarea voluntară pentru categoriile profesionale expuse riscului, cum ar fi medicii veterinari, lucrătorii din salubritate, angajații din silvicultură și cei din grădinile zoologice. În acest scop, spitalul a creat un cadru legal pentru ca imunizarea să se poată realiza în cadrul unității medicale.
Vaccinarea este gratuită pentru persoanele expuse la rabie, dar costă în cazul imunizării voluntare.
Despre rabie
Rabia, cunoscută în limbaj popular și ca turbare, este o boală virală fatală, provocată de virusul rabic, care se găsește în saliva animalelor infectate.
Virusul rabiei infectează sistemul nervos central, mai exact creierul și măduva spinării, și, netratat, poate conduce la paralizie, comă sau chiar moarte.
Cum se răspândește
Potrivit specialiștilor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași, rabia se poate răspândi la mamifere, inclusiv la om, dacă sunt zgâriate sau mușcate de un alt animal cu rabie.
Animalele infectate, fie ele sălbatice sau domestice, pot răspândi boala prin intermediul salivei sau prin contact direct cu mucoasa ochiului sau a cavității bucale, ori cu răni deschise.
Ocazional, virusul se poate transmite și prin intermediul animalelor de companie, cum ar fi câinii sau pisicile, dar astfel de cazuri sunt foarte rare, ținând cont că există programe de vaccinare eficiente. În plus, animalele de companie care își petrec timpul doar în locuință prezintă un risc foarte mic de expunere la virusul care provoacă rabia.
Atenție însă, în cazuri excepționale, oamenii pot să fie infectați chiar și în lipsa mușcăturii, fie prin manipularea unui animal infestat, fie prin inhalarea virusului, în spațiile în care virusul se găsește într-o cantitate foarte mare cum ar fi peșterile în care trăiesc lilieci ori fermele de animale sau grădinile zoologice unde există focare de rabie.
Factori de risc
Persoanele care locuiesc în zone defavorizate, cu politici precare privind vaccinarea specifică, prezintă un risc mai mare de a dobândi boala de la un animal turbat.
De asemenea, persoanele care manipulează anumite animale sălbatice, cum ar fi liliecii sau ratonii, sunt mai expuse la dobândirea afecțiunii.
O altă modalitate de transmitere a rabiei poate fi chiar contactul cu laptele nepasteurizat.
Alți factori de risc pentru îmbolnăvire includ:
– mușcături ale unor animale infectate;
– expunerea la urină sau la alte secreții ale animalelor infectate;
– transplantul de organe de la donatori infectați;
– expunerea la cadavrele animalelor infectate.
Categoriile de persoane ce prezintă un risc mai mare de a contracta rabie decât populația generală sunt:
– călătorii internaționali;
– medicii/tehnicienii veterinari ori ofițerii de control pentru animale;
– speologii;
– lucrătorii de laborator;
– persoanele cu răni deschise în zona gâtului sau a capului, deoarece acestea pot facilita transmiterea mai rapidă a virusului la creier;
– pacienţi transplantaţi (statusul de imunosupresie a acestor bolnavi favorizează înmulțirea virusurilor).
Simptomele rabiei
Primele simptome ale rabiei pot să apară într-un interval cuprins între câteva zile şi aproape un an, dar majoritatea manifestărilor apar la patru-şase săptămâni de la momentul infectării.
Simptomele pot fi similare cu cele ale gripei, inclusiv: slăbiciune, disconfort, febră, tuse, senzaţie de gât uscat sau dureri de cap.
De asemenea, mai pot apărea înțepături, arsuri, furnicături, amorţeală sau senzația de mâncărime la nivel local, unde este mușcătura.
Aceste simptome pot dura câteva zile.
Simptomele evoluează apoi spre disfuncție cerebrală, anxietate, confuzie și agitație.
Pe măsură ce boala progresează, persoana poate prezenta delir, comportament anormal, halucinații, hidrofobie (frică de apă) sau aerofobie (frică de aer), spasme musculare la nivelul mușchilor feţei, gâtului sau diafragmei (muşchiul responsabil pentru respiraţie) și insomnie.
Perioada acută a bolii se termină de obicei după două-zece zile.
ATENȚIE! Odată ce apar semnele clinice de rabie, boala este aproape întotdeauna fatală, iar tratamentul este de susținere. De aceea, pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate înainte de apariţia vreunui simptom.
Alte simptome care pot să apară sunt:
– dureri abdominale;
– paralizia – singurul simptom în rabia paralitică, cauzată de muşcătura liliecilor-vampir;
– variații mari ale temperaturii corporale;
– insuficiență cardiacă și respiratorie;
Diagnosticarea bolii
La om, rabia poate fi confirmată intravitam și postmortem prin diferite tehnici de diagnostic ce detectează virusuri întregi, antigeni virali sau acizi nucleici în țesuturile infectate (creier, piele sau salivă).
Următoarele teste pentru rabie la om sunt necesare pentru diagnosticare:
– testul direct cu anticorpi fluorescenți – test uzual, rapid, care detectează proteinele ce alcătuiesc virusul rabic; restul se face prin prelevarea unei mostre de țesut din zona potențial infectată;
– testul de polimerizare în lanț – detectează materialul genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic, este foarte exact și poate fi făcut din salivă, lichid cefalorahidian sau din oricare alt țesut.
În cazul animalelor, diagnosticul este, de asemenea, dificil. Animalele care au un comportament ciudat pot fi infectate cu virusul rabic. Presupunerea că un animal este infectat se bazează pe:
– tipul animalului – unele animale prezintă un risc mai mare de a fi infectate, cum ar fi liliecii, sconcșii, ratonii, vulpile și coioții;
– comportamentul animalului – de exemplu, salivație excesivă sau comportament agresiv;
– data ultimei vaccinări a animalului.
Tratamentul pentru prevenirea rabiei
După ce o persoană a suferit o plagă cu potențial rabigen, cum ar fi, spre exemplu, o mușcătură de câine, trebuie să ia cât mai rapid următoarele măsuri în vederea prevenirii rabiei:
– spălarea plăgii cu apă din abundență și săpun timp de cel puțin 15 minute
– toaleta corespunzătoare a plăgii
– accesarea cât mai rapidă a serviciilor de sănătate în vederea evaluării cât mai rapide a riscului rabigen al plăgii și stabilirii necesității demarării vaccinării antirabice și a seroprofilaxiei antirabice.
Plaga cu potențial rabigen, poate avea și potențial tetanigen, astfel încât personalul medical trebuie să aibă în vedere și profilaxia antitetanică.
Complicațiile bolii
Complicațiile rabiei pot să includă: convulsii, fasciculații (contracții musculare scurte), psihoză, afazie, instabilitate autonomă, paralizie, coma și chiar moarte.
Prevenție
Potrivit specialiștilor DSP Iași este foarte important să înțelegem modului de prevenire a rabiei la animale, când ar trebui să luăm în calcul un potențial diagnostic de rabie și cum să procedăm în cazul unei plăgi cu potențial rabigen.
Tratamentul antirabic constă în administrarea mai multor doze de vaccin rabic și, în unele cazuri, imunoglobuline sau seruri antirabice. Pentru a fi eficiente, acestea trebuie administrate cât mai repede după ce o persoană a suferit o plagă cu potențial rabigen. Toaleta adecvată a plăgii și accesul prompt la profilaxia post-expunere de calitate au o eficacitate de aproximativ 100% în prevenirea deceselor prin rabie.
Deși virusul rabic poate fi găzduit de o varietate de specii de animale, 99% din cazurile de rabie la om apar după mușcătura de câine. Prin urmare, eliminarea rabiei la câini prin vaccinarea în masă a acestora reprezintă cheia pentru controlul pe termen lung al bolii la om și reducerea numărului de decese prin prevenirea transmiterii de la sursa de infecție.
