Ministrul Agriculturii: ”Sprijinul pentru legume in sere si solarii, in jur de 5.000 euro/hectar”

agricultura la raport

Legumicultorii vor beneficia anul acesta de un buget pentru sprijinul cuplat aproape dublu decât cel care era prevăzut inițial, a transmis Adrian Oros, în exclusivitate pentru AGRO TV. Invitat în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat că anul acesta, plafonul va fi undeva în jur de 5.000 euro/ha, deși inițial era prevăzut undeva la 2.700 euro/ha, conform comunicării făcute de vechea conducere a MADR.

”Anul trecut, la 1 august, când s-a făcut comunicarea către Comisia Europeană privind plafoanele pentru fiecare măsură, privind sprijinul cuplat vegetal, la legume cultivate în sere și solarii s-au alocat aproximativ 35% din suma pe care fermierii au primit-o anul trecut. Sigur că atunci nu s-a observat probabil de către liderii asociațiilor, să atragă atenția Ministerului atunci, iar comunicarea a plecat la Bruxelles, au început plățile pe alte măsuri, iar regulamentul spune că până în octombrie 2019 se mai puteau face corecții. Anul acesta, când ne pregăteam să elaborăm HG-ul cu celelalte măsuri legate de legume cultivate, fructe, ceea ce trebuia să plătim în perioada aceasta, legumicultorii au observat că plafonul lor a scăzut foarte mult și au fost supărați. Am cerut prin două scrisori la Comisarul European pe Agricultură, pe 30 martie și 6 aprilie, să primim o derogare ca să putem reașeza plafoanele pentru anul acesta, chiar dacă trebuiau făcute anul trecut. (…) Am adus mai multe argumente, iar Comisia a acceptat.

Așadar, când se va finaliza HG-ul, plafonul pentru legumicultură va fi mult îmbunătățit, aproape dublu decât se estima în luna trecută. Ca bani, asta înseamnă undeva la 5.000 de euro per hectar. Anul trecut au primit 7.600 euro, iar după comunicarea făcută anul trecut, anul acesta trebuia să primească undeva la 2.700 euro. După corecția făcută, ajungem undeva la 5.000 de euro. Sigur, trebuie să spun că banii aceștia îi luăm din altă parte, doar corectăm, pentru că era o diferență prea mare față de anul trecut, dar sunt bani pe care îi luăm de la alte măsuri.

Bine că s-a putut rezolva. Am făcut această scrisoare și nu am avut credința că o să se accepte, dar am insistat pentru că nu m-a costat nimic să insist. Bine că s-a rezolvat”, a precizat ministrul Adrian Oros în exclusivitate pentru AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.