EXCLUSIV! Disperare in direct: ”Nu mai ascult pe nimeni. Astazi, nu maine dimineata!”

PPA

Criza provocată de noul coronavirus a creat probleme mari în rândul crescătorilor de animale, un sector agricol și așa greu încercat în ultimii ani. Blocarea transporturilor a făcut ca furajele să nu mai ajungă la timp în ferme, punând practic agricultorii în imposibilitatea de a-și hrăni animalele. Pentru sectorul suin însă, problemele sunt mult mai vechi decât pandemia. Efectivele de porci au fost decimate la nivel național de pesta porcină africană, în ultimii trei ani, iar fermierii au ajuns la capătul puterilor. 

Printre aceștia se află și Szepesi Lorand, unul din invitații lui Ovidiu Ghinea în ediția de miercuri a emisiunii ”Agricultura la Raport”. Acesta a pus în evidență problemele cu care se confruntă sectorul din care face parte, lansând către reprezentanții Ministerului Agriculturii și ai autorităților competente un apel la măsuri urgente.

”În primul rând, cea mai mare problemă la momentul actual este desfacerea. În 10 zile, a scăzut cu 1 leu la kilogram prețul cărnii de porc. A doua problemă foarte mare este că materia primă s-a scumpit enorm de mult. Nu este soia. Peste 30% s-a scumpit soia – este deja peste 2,6 lei, de la 1,6-1,7.  Cerealele s-au scumpit enorm de mult. Premixurile în Europa s-au scumpit cu 30-40%, unele chiar  și cu 75%. Abatoarele ne refuză comenzile făcute săptămâna trecută, nu au desfacere la porcul gras, pentru că toată lumea este în carantină, nimeni nu circulă, nimeni nu cumpără un kilogram de carne.

Ce facem? Porcii noștri imediat sunt de 150-200 de kg. Costurile au crescut enorm. Trebuie intervenit urgent, astăzi! Nu mai povestim, nu mai vreau să ascult pe nimeni. Astăzi, nu mâine dimineață! Este o problemă enormă! Nu putem să mai tolerăm chestiile acestea! De trei ani de zile, vorbim de o lege a reproducției pe care o țară întreagă nu a fost în stare să o implementeze. Nu se mai poate tolera așa ceva! Trebuie să facem ceva pentru acest sector, pentru că, dacă nu o să producem nimic în România, o să ne vină străinii cu drag să ne aducă de toate, pentru că noi suntem cei mai buni cumpărători.

Trebuie să punem apă curată în pahare și să ne apucăm de lucru! Nu se mai poate așa! Suntem disperați! Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar trebuie să ne apucăm de lucru și să terminăm cu poveștile”, a subliniat Szepesi Lorand în direct la AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.