Somaj tehnic in zootehnie? Intrebari adresate Guvernului intr-o scrisoare deschisa

ROMFISH – asociaţie a fermierilor piscicoli din România salută iniţiativele guvernamentale de a veni în sprijinul mediului de afaceri cu privire la şomajul tehnic şi altele asemenea, însă are câteva întrebări din partea unui sector, zootehnic, unde nu se poate trage heblul şi ţine persoanalul acasă în şomaj tehnic.

Vânzările de peşte în luna martie, care constituiau sursa financiară a supravieţuirii unei ferme piscicole până la noua producţie, sursă din care se achitau furaje, utilităţi, redevenţe chirii, salarii etc., s-au prăbuşit dramatic, cu 60%) faţă de martie 2019 (aici nu putem face comparaţie cu lunile ianuarie şi februarie deoarece, în piscicultură aceste două luni sunt luni cu vânzări modeste). În contextul lipsei de mobilitate a populaţiei vânzările lunilor aprilie şi mai, care contribuiau şi ele la echilibrarea financiară, vor fi total irelevante în asigurarea veniturilor. În acest context, suntem contrariaţi de faptul că, până în prezent nu am auzit despre nicio măsură care să fie luată pentru sectoarele în care personalul trebuie să lucreze, pentru că fiinţele cu care lucrăm nu pot fi abandonate, decât cu riscul de a ne trezi cu nişte catastrofe ecologice de care nu cred că avem nevoie în această perioadă. Deja faptul că există mult peşte de consum pe stoc ne crează problema unei posibile suprapopulări a bazinelor, ceea ce, odată cu încălzirea vremii şi pe fondul unui deficit de apă în fermele piscicole, va conduce la situaţii cu potenţial pericol, asta în timp ce zeci de mii de hectare stau neutilizate din cauza blocajului legislativ generat de Codul Administrativ.

  1. Ce măsuri se iau pentru firmele care nu au cum să-şi trimită personalul în şomaj? Care sunt măsurile pentru asigurarea salariilor şi contribuţiilor acestora?
  2. Care sunt măsurile de creditare a capitalului de lucru pentru piscicultură, unde suntem în plin proces de reluare a ciclului de producţie prin achiziţii de furaje, material de populare etc. în contextul
    scăderii dramatice a veniturilor?
  3. Comisia Europeană a modificat săptămâna trecută limitele admise pentru ajutorul de minimis acordat sectorului pescăresc de la 30000EUR/companie/3ani fiscali la 120000EUR/companie/3ani fiscali, ajutor care poate lua forma unor granturi, subvenții la dobândă, în garanții. Care sunt măsurile pe care România le preconizează pentru sprijinul sectorului de acvacultură, pescuit şi procesare? A fost notificată Comisia Europeană asupra aplicării unor asemenea scheme de ajutor?
  4. Care sunt măsurile care vizează simplificarea administrativă a accesului la amenajările piscicole,
    indiferent de deţinător, care împiedică activitatea a zeci de fermieri?
  5. Care este situaţia Apelului 4, din cadrul Măsurii II.10 din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime, a cărui deblocare ar putea salva măcar 50 de fermieri?
    Aceste întrebări aşteaptă răspunsuri urgente, pentru că fiecare zi care trece fără a avea măcar o perspectivă ne va apropia de o catastrofă ecologică destul de probabilă.

Aceste întrebări aşteaptă răspunsuri urgente, pentru că fiecare zi care trece fără a avea măcar o perspectivă, ne va apropia de o catastrofă ecologică destul de probabilă.

Președinte ROMFISH  Eugen – Cătălin PLATON

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.