



În vederea prevenirii propagării peste porcine africane (PPA) pe teritoriul României, în perioada 30.03.2020 – 18.04.2020 vor fi organizate controale oficiale pentru verificarea modului de respectare de către operatorii din sectoarele creșterii animalelor și alimentar a prevederilor legale.
În acest sens, la nivelul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi constituite echipe mixte care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, vor efectua controale oficiale pentru verificarea modului de respectare a cerințelor legislației Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porcine vii. Acestea vor viza în special măsurile privind restricționarea mișcărilor de porci, ca urmare a apariției și evoluției unor focare de PPA. Controale oficiale vor avea un caracter nediscriminatoriu şi se vor desfăşura în trafic, în vederea verificării mijloacelor de transport a porcinelor vii.
În timpul acțiunii de control, inspectorii DSVSA vor verifica următoarele aspecte:
Tot în cadrul acestei acțiuni vor fi verificate în trafic mijloacele auto proprietate personală, în vederea verificării mișcării porcinelor vii, proveniți din gospodăriile populației, precum și a cărnii proaspete de porc, a cărnii tocate, a cărnii preparate și a produselor din carne de porc, destinate consumului propriu și care au fost obținute de la porcii vii proveniți din exploatațiile non-profesionale.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Un comentariu
Omorâți toți mistreții este sg soluție sa scăpăm de PPA !!!