OFICIAL! Gripa aviara a ajuns in Romania! Masuri de urgenta luate de ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă, marţi seară, că gripa aviară a fost diagnosticată într-o fermă de tip comercial din judeţul Maramureş. „Situaţia este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere în focar şi nu există posibilitatea afectării sănătăţii populaţiei”, afirmă ANSVSA.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGRO TV, în baza Legii nr. 1/2008, a HG nr.1189/2009 și conform solicitării ANSVSA, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost convocată ședința Centrului Național de Combatere a Bolilor, în videoconferință cu Prefecții din Maramureș și județele limitrofe.

S-a avut în vedere gestionarea situației provocate de diagnosticarea, într-o exploatație comercială de găini ouătoare din judetul Maramureș, a gripei aviare, boală care evoluează la această dată în mai multe țări europene.

Pentru izolarea focarului se vor aplica măsurile specifice, care vor fi gestionate de Centrele Locale de Combatere a Bolilor din județul Maramureș și din județele limitrofe.

La aceasta oră, situația este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere în focar și nu există posibilitatea afectării sănătății populației.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.