
Salvat de jandarmi dintr-o capcana pusa de braconieri


In zona staţiunii Băile Herculane, un pui de zimbru prins într-o capcana a braconierilor a fost salvat de jandarmi.
În urma sesizării făcute de un pădurar al Parcului Național Domogled – Valea Cernei, o adevarata armata, alcatuita din militari, voluntari, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și un medic veterinar, s-a mobilizat pt a elibera puiul de zimbru, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române.
Pentru a ușura intervenția și a reda cât mai repede animalul mediului său natural, cei prezenți au luat decizia de a-l tranchiliza, procedura decurgând fără probleme deosebite.
De asemenea, ca un amănunt inedit, pe timpul acestei intervenții ‚ alături de puiul rănit și-a făcut apariția și un zimbru adult, posibil femelă, care a părăsit zona doar după ce, puiul de zimbru a fost eliberat, au mai scris reprezentanţii Jandarmeriei.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























