
Gospodarie in flacari! 10.000 kg de furaje, incendiate de un copil


Un incendiu puternic a mistuit peste 10 tone de furaje într-o gospodărie din comuna Bălteni, după ce nepotul proprietarului s-a jucat cu o brichetă și a aprins din greșeală hrana animalelor. Intervenția pompierilor, care au acționat cu două autospeciale, a fost una dificilă și de durată, echipajele lucrând peste patru ore pentru stingerea flăcărilor, transmite estnews.ro.
Peste 10.000 de kilograme de paie, hrană pentru animale, au fost mistuite de flăcări în cursul după-amiezii de miercuri, într-o gospodărie din Bălteni. Incendiul a izbucnit din cauza neglijenței
unui copil de opt ani, nepotul proprietarului, care s-a jucat cu focul în preajma furajelor uscate.
Flăcările s-au extins cu repeziciune, existând și riscul să cuprindă și două locuințe aflate la câțiva metri de văpaie. Numai intervenția rapidă și profesionistă a pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a făcut ca proporțiile dezastrului să fie limitate.
”Inițial, la intervenție s-a alocat o autospecială de stingere cu apă și spumă, însă, întrucât exista riscul extinderii incendiului și la locuințe, a fost trimisă în sprijin și o a doua autospecială. Așa cum se întâmplă de obicei la incendii de furaje, intervenția a fost una dificilă și de durată”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
După mai bine de patru ore și jumătate, pompierii militari au reușit să stingă flăcările și să salveze cele două loucințe din preajma celor 10 tone de furaje mistuite de vâlvătaie.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























