Dupa aparitia unui nou caz de PPA, gorjenii au declarat razboi mistretilor

pesta porcina africana PPA porcii mistreti

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost confirmat pe un fond de vânătoare privat din zona de sud a judeţului, după ce trei mistreţi au fost găsiţi morţi, a declarat miercuri seara pentru AGERPRES şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, Sorin Ştefănescu.

„În cursul zilei de astăzi am primit buletinele de analize, toate cele trei probe care au fost trimise spre analiză au fost diagnosticate pozitiv PPA. În acest moment lucrăm la un plan de măsuri, vor fi aplicate nişte măsuri în acest parc de vânătoare, în sensul că efectivul de mistreţi de acolo trebuie recoltat şi situaţia e un pic mai grea, pentru că discutăm de animale sălbatice şi metoda de a le recolta este prin împuşcare. Vorbim de un efectiv estimat de (…) aproximativ 1.500 de animale”, a precizat Sorin Ştefănescu.

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte despăgubirile în cazul omului de afaceri care deţine fondul privat din zona oraşului Turceni, „la prima vedere, nu vor fi acordate”, dar situaţia va fi analizată.

În judeţul Gorj au fost confirmate 41 de focare de PPA la porc domestic, fiind ucise 433 de suine. Totodată, până acum au fost stinse patru focare.

De asemenea, în şase fonduri de vânătoare au fost găsiţi morţi 13 mistreţi, la care a fost confirmată pesta porcină. Este vorba de fondurile 20 Curtişoara, 10 Sadu, 5 Tismana, 13 Săcelu, 42 Turburea şi 38 Turceni.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.