APIA a finalizat plata avansului! Sumele virate in conturile fermierilor

credite salariu APIA

Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în 2019 s-a finalizat vineri, suma totală autorizată la plată fiind de 1,335 miliarde de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

”Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că la data de 29.11.2019 a finalizat Campania de plăți în avans pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în Campania 2019.

Prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2019, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Astfel, suma totală autorizată la plată în perioada 16 octombrie 2019 – 29 noiembrie 2019 este de 1,335 miliarde euro, din care:

  • Campania 2019 în sumă de 1,319 miliarde euro, plăți efectuate din Fondul European
    de Garantare Agricolă (FEGA), respectiv din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
    Rurală (FEADR) + cofinanțare de la Bugetul Național, pentru un număr de 732.905
    fermieri, ceea ce reprezintă 92,63% din numărul fermierilor eligibili la plata
    avansului;
  • Măsuri de piață, comerț exterior, promovarea produselor agricole și ajutoare de stat
    în suma de 16,55 milioane euro.

De asemenea, menționăm că suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând plăți în avans acordate fermierilor în Campania 2019, este cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.

Pe această cale, Directorul General al agenției, domnul Adrian PINTEA, dorește să mulțumească întregii echipe APIA pentru acest record instituțional, care este rodul profesionalismului, al dedicării și al eforturilor susținute ale personalului, atât de la nivelul central, cât și al centrelor județene și locale ale agenției.

Reamintim totodată că, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.
1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plățile directe acordate
fermierilor în Campania 2019 este de 1.943.162.000 euro.”, se arată în comunicatul APIA

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.