Daniel Botănoiu, primul plecat de la MADR! „A fost o onoare!”

Agricultura Modernă cu Daniel Botanoiu

Daniel Botănoiu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale atât în cadrul mandatului lui Petre Daea, cât și al lui Daniel Constantin, a decis să părăsească instituția, odată cu învestirea noului Guvern. Acesta și-a anunțat decizia print-o postare pe Facebook, adresând mulțumiri celor cu care a colaborat în acest timp și atrăgând atenția că agricultura românească nu trebuie să cadă victima jocurilor politice.

”Prieteni, a fost o onoare să servesc patria mea, România!

Vă mulțumesc tuturor pentru ajutor, pentru prietenia pe care mi-ați arătat-o, căldura cu care voi m-ați însoțit tot timpul. Mulțumesc tuturor prietenilor din M.A.D.R. Inclusiv din deconcentrate (pe care le-am coordonat sau nu), organizațiilor profesionale și producătorilor (adevărații eroi ai sectorului agroalimentar).

Un mare MULȚUMESC!

Și, rețineți: Agricultura (cu “a” mare) este un domeniu transpartinic. Așa l-am tratat eu și așa trebuie tratat mai departe!

Al vostru, Daniel Botănoiu!”, a transmis oficialul MADR pe pagina sa de Facebook.

 

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.