
CEL MAI MARE PRET DIN LUME PENTRU DOI PEPENI VANDUTI LA O LICITATIE

Doi pepeni galbeni din Yubari, o localitate din insula japoneză Hokkaido, au atins preţul record de 5 milioane de yeni, respectiv 40.800 de euro, în cadrul primei licitaţii organizată în acest sezon agricol din Japonia.
Cei doi pepeni din varietatea cantalup, caracterizată prin miezul portocaliu şi gustul său dulce, au făcut parte dintre cei o mie de pepeni licitaţi la piaţa centrală din Sapporo, capitala regiunii, şi au fost cumpăraţi de o firma de băuturi. Preşedintele companiei, a declarat că a făcut această achiziţie pentru a ajuta economia locală din Yubari, potrivit declaraţiilor acordate postului public japonez de radioteleviziune. Cele două exemplare au fost expuse la sfârşitul lunii mai, existând o tradiţie care impune ca în Japonia să fie organizate licitaţii de produse agricole, care ating sume exorbitante şi care se vând mai mult în scopuri publicitare.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























