PRELUNGIREA TERMENULUI DE DEPUNERE A DOCUMENTELOR PENTRU SPRIJINUL CUPLAT, IN SECTORUL ZOOTEHNIC

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 3 septembrie 2018, este ultima zi de depunere a documentelor specifice prevăzute de articolul 78 alin. (3) literele a) și b) din Ordinul MADR nr.619/2015 cu modificările și completările ulterioare, pentru fermierii care au  depus cerere unică prin care au solicitat în Campania 2018 sprijin cuplat în sectorul zootehnic – speciile ovine și caprine.

În conformitate cu prevederile articolului 781, alin. (3) din Ordinul mai sus menționat, documentele specifice, respectiv adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, avizată de către ANZ prin oficiile pentru zootehnie judeţene sau adeverinţa eliberată de oficiul pentru zootehnie județean, se depun la Centrele Judeţeane/Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv la Centrul Municipiului Bucureşti, unde a fost depusă cererea de plată, până la data de 1 septembrie a anului de cerere 2018.

Având în vedere faptul că 1 septembrie 2018 este zi nelucrătoare, termenul de depunere se prelungeşte până la data de 3 septembrie 2018, inclusiv.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.