SARBATOAREA SOARELUI IN BIHOR. SANZIENELE SE VOR PLIMBA PE STRADA

Evenimentul „Sânzienele. Sărbătoarea soarelui. Florile soarelui şi lunii” va avea loc vineri și este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. În cadrul evenimentului, mai multe tinere vor purta costume populare tradiționale de culoare albă, coronițe din flori de sânziene și se vor plimba pe strada Republicii (din Oradea, județul Bihor), împărțind materiale despre superstițiile și obiceiurile acestei sărbători, începând cu ora 18:00.

Potrivit CJCPCT, frumusețile care vor încânta privirile trecătorilor în acest an sunt Violeta Gherman, Ioana Urs, Lavinia Chifor, Alexandrina Chelu, Flavia Sferle, Andrada Oros şi Bianca Popa.

Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, un prilej de a sărbători soarele și muncile agricole specifice verii. Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi Amuţitul Cucului. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară, când este sărbătoarea Bunei Vestiri, până la solstiţiul de vară sau de sânziene, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 iunie. Se spune în popor că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă. Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără roade.

În ajunul sau în ziua de Sânziene se practică obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și  a norocului în gospodărie.

Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe era prins păr de la anumite animale, sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Tot acum se fac previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care răsare Constelația Găinușei, se determină perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.