VIZITA DE LUCRU IN ROMANIA A DELEGATIEI CONDUSA DE MINISTRUL CROAT AL AGRICULTURII, TOMISLAV TOLUŠIĆ

La invitația ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, în perioada 2-3 mai 2018, ministrul croat al Agriculturii, Tomislav TOLUŠIĆ, efectuează o vizită de lucru în România. Din delegația croată fac parte secretarul de stat Marija VUCKOVIC și directorul general al Agenției de Plăți pentru Agricultură, Pescuit și Dezvoltare Rurală, Matilda COPIC.

Programul delegației croate va cuprinde vizite pe teren, precum și discuții cu oficialii români, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. La întâlnire vor participa ministrul Petre Daea, alături de secretarii de stat, directorii direcțiilor de specialitate din cadrul MADR, cât și directorii generali ai Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale și ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Subiectele ce vor fi dezbătute joi, 3 mai 2018, la sediul MADR vizează perspectiva Trio-ului Președinției rotative a Uniunii Europene asupra unor posibile obiective de interes comun, Politica Agricolă Comună după 2020, dezvoltarea relațiilor de colaborare bilaterală în vederea fructificării potențialului existent la nivelul celor două țări.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.