NEGLIJENTA ADUCE SI PAGUBA SI AMENDA

In ciuda avertizarilor si indrumarilor transmise la nivel national tuturor crescatoprilor de animale, de catre ANSVSA, privind grija pe care trebuie sa o acorde pe durata perioadei cu viscol si zapada, nu toti au inteles responsabilitatile care le revin in acest sens si masurile de preventie necesare.

150 de oi,  capre și un cal  au murit din pricina foamei, într-o zonă greu accesibilă din județul Gorj, la limita localităților Dănești și Țicleni. Fermierul căruia-i aparțineau animalele a fost surprins de zăpadă și nu a mai reușit să le aducă furajele de care aveau nevoie. Leșurile animalelor au fost găsite înșirate pe o pășune, o imagine de groază.

Animalele aparţin unui cioban din localitatea Celaru, judeţul Dolj. Acesta a venit cu oile şi caprele pe păşunile din Dăneşti, la sfârşitul lunii februarie, fără a anunţa autorităţile din Gorj despre aducerea lor aici. Fermierul a fost găzduit de o localnică la un conac din Ţîrculeşti, aproape de graniţa cu Ţicleni.

Ninsoarea abundentă și zăpada mare depusă  acum o săptămână, l-au împiedicat pe fermier să aducă provizii, astfel că animalele au pierit  pe capete. Crescătorul mai are acolo cinci porci şi doi măgari.

O echipă de control s-a deplasat la fața locului, la granița dintre localitățile Dănești și Țicleni, acolo unde animalele au murit din lipsa hranei. Este vorba de o iapă și 150 de ovine, a  declarat Nicolae Călescu, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, pentru   Impact Gorj.

 

Proprietarul animalelor a fost amendat cu 400 de lei de către inspectorii sanitar-veterinari pentru că nu a avut condiții de bunăstare pentru creșterea animalelor.

Reprezentanții DSVSA Gorj au informat Primăria localității Dănești cu privire la obligațiile care-i revin în această situație.   Am notificat Primăria Dănești și am primit o cerere pentru eliberarea terenului. Aceeași solicitare a fost depusă și la Agenția pentru Protecția Mediului Gorj. Legea prevede că în zonele greu accesibile unde nu se poate ajunge cu mijloace auto, cadavrele să se poată îngropa. Problema va fi rezolvată în regim de urgență, a mai precizat Nicolae Călescu.

Surse: IGJ, Pandurul

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.