DUPA URSI, AU APARUT SI MISTRETII IN BRASOV

Jandarmii braşoveni, aflaţi în serviciul de patrulare, au intervenit, luni seara, pentru alungarea unor porci mistreţi care ajunseseră pe străzile din Braşov.

„În urma unui apel pe numărul unic de urgenţă 112 prin care a fost anunţată prezenţa unei turme de mistreţi în zona străzilor Dobrogeanu Gherea şi Molidului din municipiul Braşov, jandarmii braşoveni au fost nevoiţi să intervină pentru ‘restabilirea’ climatului de normalitate în ceea ce priveşte ordinea publică”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Braşov transmis, marţi, AGERPRES.

Mistreţii au fost goniţi spre pădure şi au fost, de asemenea, înştiinţate şi instituţiile abilitate, pentru a acţiona potrivit competenţelor.

„Informăm pe această cale cetăţenii şi nu numai, chiar şi turiştii aflaţi în tranzit că este de dorit să se evite confruntarea directă cu astfel de animale şi cu atât mai mult să se evite hrănirea tuturor animalelor sălbatice”, precizează sursa citată. (sursa: AGERPRES)

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.