
AVIATIA MILITARA IN SLUJBA MADR

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința publicului larg că prin colaborarea dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Apărării Naționale, destinată realizării serviciilor de aerofotogrammetrie şi realizare de ortofotoplanuri color, instituția noastră a reușit să respecte termenele în îndeplinirea activităților pe care România, prin APIA, și le-a asumat pentru anul în curs, condiție indispensabilă pentru absorbția fondurilor europene alocate schemelor de sprijin în domeniul agriculturii într-o proporție consistentă.
Astfel, pe parcursul anului 2017, datorită bunăvoinței și profesionalismului de care au dat dovadă structurile de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naționale, s-a reusit aerofotografierea, producerea de ortofotoplanuri color și recepționarea de către APIA a unei suprafețe de 99.169 de kilometri pătrați (din suprafața totală a țării de 240.323 kmp), aceasta fiind cea mai mare suprafață aerofotografiată și procesată în decursul unui an, de la începutul colaborării între cele două ministere.
Prin realizarea ortofotoplanurilor color pentru această suprafață, s-a reușit înlocuirea ortofotoplanurilor vechi și recuperarea întârzierilor pe care statul nostru le înregistrase în achizița acestora.
Actualizarea periodică a Sistemului de identificare al parcelelor agricole pe baza de ortofotoplanuri noi are ca obiectiv principal creșterea calității identificării suprafețelor agricole utilizate de fermieri în scopul depunerii unor cereri corecte în conformitate cu modificările survenite în teren.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























