Preşedintele Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii pentru aprobarea OUG privind înfiinţarea gărzilor forestiere

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea OUG 32/2015 privind înfiinţarea gărzilor forestiere.

Preşedintele aminteşte că, prin Decizia nr. 764/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. I pct. 6 şi cele ale art. II din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.

În vederea realizării obligaţiei constituţionale de a pune de acord dispoziţiile respective cu decizia Curţii Constituţionale, Parlamentul a reexaminat Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere. Astfel, au fost eliminate dispoziţiile declarate neconstituţionale, precum şi cele care aveau o legătură indisolubilă cu acestea. Însă legea, în forma transmisă la promulgare, se impune a fi reexaminată de către Parlament întrucât, pe de o parte, în materie de salarizare ar putea genera interpretări diferite în aplicare, iar pe de altă parte, în conţinutul normativ al acesteia au fost introduse dispoziţii ce nu au legătură cu decizia pronunţată în cadrul controlului anterior de constituţionalitate, subliniază şeful statului.

Dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 32/2015 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acest context, absenţa în conţinutul legii transmise la promulgare a unei menţiuni exprese cu privire la efectele art. 4 permite interpretări diferite cu privire la succesiunea în timp a normelor aplicabile în ceea ce priveşte salarizarea personalului din cadrul Gărzilor forestiere. În acest sens, urmează ca Parlamentul să reglementeze, într-o manieră tehnic-legislativă adecvată şi fără echivoc, salarizarea personalului din cadrul Gărzilor forestiere, astfel încât să se asigure respectarea cerinţelor de claritate şi previzibilitate ale legii, arată preşedintele.

Klaus Iohannis menţionează că, pe de altă parte, în cadrul procedurii de reexaminare prevăzute de art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul a introdus la articolul unic punctul 8, un nou alineat în cuprinsul art. 10, potrivit căruia, pentru realizarea politicii la nivel naţional în domeniul silvic şi cinegetic, funcţiile publice din cadrul Gărzilor aflate în subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi cele din cadrul Direcţiei, sunt funcţii publice de stat. Preşedintele atenţionează că, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, această intervenţie legislativă – ce nu a fost adoptată iniţial de către Parlament şi nu este în legătură cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 764/2016 – nu mai poate fi introdusă în acest moment procedural în prezenta lege.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.