PESTE 95% DIN FERMIERII DIN BOTOȘANI AU PRIMIT SUBVENȚIILE

Senatorul Lucian Trufin a declarat vineri că peste 70% dintre fermierii din întreaga țară au primit deja subvenția, urmând ca restul să o primească până la finalul acestei luni. La nivelul județului Botoșani, peste 95% dintre fermieri au primit banii necesari pentru susținerea campaniei agricole de primăvară.

„Astăzi peste 482.000 de fermieri și-au primit subvenția la nivelul întregii țări, iar restul o vor primi până la finalul lunii martie, așa cum am promis în Programul de guvernare prezentat în perioada electorală. În Botoșani, anul trecut un număr de 36.043 de fermieri au depus cereri pentru obținerea subvenției pe suprafața de teren, suma cerută fiind în valoare de peste 45 de milioane de euro. Astăzi avem 34.370 de fermieri care au primit subvenția în conturi, adică peste 95% din total, suma achitată fiind de peste 32 de milioane de euro. Anul trecut pe vremea asta, tehnocrații nici măcar nu începuseră demersurile pentru acordarea acestor bani, iar subvențiile au ajuns la destinatari abia prin lunile iulie-august, când campania agricolă de primăvară era de mult încheiată, unii primind banii chiar și anul acesta”, a declarat Lucian Trufin.

Senatorul  a mai adăugat că o altă măsură apreciată în rândul fermierilor, mai ales în contextul lucrărilor agricole de primăvară este faptul că acum subvențiile la motorină se acordă lunar.

„Anul trecut fermierii așteptau câte 5-6 luni ca să primească subvenția pentru motorină. Gândiți-vă ce însemna asta în timpul campaniei agricole de primăvară, când ai nevoie de motorină și la arat, și la discuit, și la semănat, și la toate celelalte lucrări specifice. Acum, subvențiile se vor acorda în fiecare lună, ceea ce ușurează foarte mult situația fermierilor români. Aceștia au posibilitatea să obțină acest sprijin financiar la începutul campaniei agricole dacă își achiziționează toată cantitatea de motorină la începutul anului și au unde să o depoziteze”, a spus Trufin.

 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.