
Forum internaţional pentru suveranitate alimentară, la Cluj

Cooperarea poate fi o soluţie pentru fermierii din întreaga lume, nu doar din România, după cum spune o tânără din Germania, venită în România pentru a participa la o întâlnire a fermierilor.

Modelul propus de aceasta pare a fi extrem de simplu şi uşor de aplicat în micile comunităţi şi, în acelaşi timp, foarte profitabil şi pentru micii agricultori, şi pentru consumatorii de produse proaspete, clienţi ai acestora.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























