ANM: Canicula persistă. Află ce judeţe vor fi afectate!

caniculaMeteorologii au prelungit, luni, atenționarea Cod galben de caniculă, pentru 11 județe din sud-est și municipiul București, dar și de instabilitate atmosferică, la nivelul a 24 de județe din zonele Transilvaniei, Olteniei și Moldovei, până în seara zilei de 2 august.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 1 august, ora 16:00 — 2 august, ora 18:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în sud-vestul, nord-vestul și, parțial, centrul țării, iar din a doua parte a nopții îndeosebi în centru, nord și nord-est, precum și la munte.
În perioada respectivă, vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, averse și pe arii restrânse grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 15 — 20 l/mp și punctiform 30 — 40 l/mp.
Specialiștii ANM notează că, în noaptea de marți spre miercuri (2/3 august), manifestări ale instabilității atmosferice se vor semnala și în sud-estul țării.
Totodată, pe durata întregii zile de marți, 2 august, vremea continua să fie caniculară în Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei, unde se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade și izolat 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar disconfortul termic se va menține accentuat.
În restul zonei extra-carpatice, doar izolat indicele temperatură — umezeală va mai atinge pragul critic de 80 de unități.
Județele care vor fi sub atenționare de caniculă sunt: Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și municipiul București.( Sursa: AGERPRES)

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.