
Constantin: Din punctul meu de vedere, Camera Deputaților a retras sprijinul politic pentru ministrul Agriculturii

Deputatul Daniel Constantin susține că, din punctul său de vedere, Camera Deputaților a retras sprijinul politic pentru ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
„Din punctul meu de vedere, Camera Deputaților a retras sprijinul politic pentru ministrul Agriculturii. Premierul Cioloș are, în momentul de față, de luat o decizie foarte importantă. Toți cei care au fost prezenți au fost pentru a sancționa activitatea Ministerului Agriculturii. Chiar dacă nu s-a acordat un vot (la moțiune — n.r.), cred că premierul trebuie să înțeleagă mesajul. Oricum, moțiunea nu era obligatorie. Ca atare, cu vot sau fără vot, sper ca premierul să înțeleagă și să respecte, așa cum a spus de fiecare dată, decizia Parlamentului”, a declarat fostul ministru al agriculturii. (Sursa: AGERPRES)
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























