ULTIMA ORĂ: Neonicotinoide reintroduse în uz prin votul Parlamentului

neonicotinoide

Dacă fermierii români se zbat din răsputeri, inclusiv prin justiție, să-și obțină sau să-și păstreze derogările pentru utilizarea neonicotinoidelor, având în vedere amenințările grave cu care țara noastră se confruntă din partea dăunătorilor, pentru colegii lor francezi situația a fost tranșată mai simplu în Parlamentul Franței.

Adunarea Națională (camera inferioară a legislativului francez – n. red.) a aprobat luni noaptea reintroducerea în uz a pesticidelor acetamiprid, din clasa neonicotinoidelor, și flupiradifuron, iar votul în Senat, programat pentru astăzi (marți, 21 iulie), se așteaptă a fi o simplă formalitate, transmite AFP, citată de AGERPRES.

Reintroducerea în uz a celor două tipuri de pesticide interzise a fost aprobată cu 296 de voturi pentru și 224 de voturi împotrivă, inclusiv aproape toată stânga parlamentară.

Potrivit noului act normativ aprobat de deputații francezi, Insecticidele respective vor putea fi utilizate doar pentru un număr redus de culturi aflate în dificultate.

Deși asociația ecologistă Generații Viitoare a condamnat autorizarea pesticidelor interzise, FNSEA, principalul sindicat agricol francez, a salutat decizia deputaților calificând-o drept „o cotitură importantă”.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

  1. Utilizarea neonicotinoidelor in tratamentul semintelor de porumb si floarea soarelui in zona de sud est a Romaniei este vitala.Fara tratament aplicat semintelor, aceste doua culturi nu vor exista.Cu totii stim ca este imposibil de cultivat porumb si fl.soarelui fara tratament aplicat semintelor.Salut initiativa agricultorilor francezi si sper din tot sufletul ca aceasta masura sa fie luata si la noi.Sper ca si la noi,specialistii in domeniu , impreuna cu ministrul agriculturii sa se puna de acord si sa reintroduca aceasta masura atat de necesara, vitala as spune,tratarea semintelor de porumb si floarea soarelui cu neonicotinoide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.