Pe unde mai găsești terenuri agricole la vânzare în România

proprietarii de terenuri agricole,

Vânzările de terenuri agricole în România se mențin la un nivel mai ridicat față de cel de anul trecut și în lunile de vară, potrivit ultimelor date publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Astfel, în luna iunie 2026, la nivel național s-au înregistrat 10.241 de tranzacții cu terenuri agricole, mai puține decât în lunile precedente, aprilie (11.545) și mai (11.378), însă peste cele 9.720 de tranzacții înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai multe terenuri agricole s-au vândut în județele Dolj – 574, Bihor – 535, Timiș – 501, Buzău – 499 și Tulcea – 435, acestea fiind, în mare, și zonele în care s-au înregistrat cele mai multe tranzacții în ultimele luni.

La polul opus, cu cele mai puține terenuri agricole vândute în luna iunie 2026, se află județele Teleorman – 14, Argeș – 54, Sălaj – 60, Ilfov – 90 și Vâlcea – 98, de asemenea, recunoscute ca județe cu foarte puține astfel de tranzacții.

În nota obișnuită, municipiul București figurează cu zero tranzacții la această categorie de terenuri.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.