
Meteorologii anunță ploi, vijelii și grindină până vineri dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri dimineață noi avertizări de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ valabile pînă vineri dimineață.
Astfel, în inetrvalul 8 iulie, ora 10:00 – 8 iulie, ora 23:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia în cea mai mare parte a țării (vezi Harta 1) vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse chiar de peste 80 km/h. Totodată, vor fi perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1-3 cm) pe arii extinse în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea și local în Oltenia și Muntenia. În intervale scurte de timp, de 1-3 ore, vor fi cantități de apă de 15-30 l/mp și, izolat, de peste 40 l/mp.

O altă avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică va intra în vigoare în intervalul 9 iulie, ora 12:00 – 10 iulie, ora 2:00 și vizează Muntenia, Dobrogea, vestul și sudul Moldovei (vezi Harta 2), unde vor fi perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50-70 km/h și, pe arii restrânse, vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1-3 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp și, izolat ,de peste 30-40 l/mp.
Meteorologii menționează că manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi izolat și în restul teritoriului.

Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























