Mercosur, securitatea alimentară și presiunea asupra fermierilor, dezbătute la conferința organizată de AgroTV și Profit.ro

AgroTV în parteneriat cu Profit.ro a organizat miercuri la InterContinental Athenee Palace Bucharest, conferința: „Diplomație în AGRIBUSINESS. Provocări și oportunități într-un context global în schimbare”, un eveniment dedicat dialogului dintre mediul diplomatic, autorități și liderii industriei agroalimentare.

Conferința organizată de AgroTV și Profit.ro a adus în prim-plan rolul tot mai important al diplomației economice în sectorul agricol și a reunit oficiali, ambasadori, reprezentanți ai industriei alimentare și experți din domeniu, pentru a analiza provocările și oportunitățile cu care se confruntă agricultura.

În cadrul dezbaterilor au fost abordate teme precum securitatea alimentară, impactul schimbărilor geopolitice asupra agriculturii, accesul pe piețele externe, standardele de producție aplicate produselor importate și nevoia unor politici echitabile pentru protejarea fermierilor.

Unul dintre subiectele discutate a fost acordul comercial dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur și impactul acestuia asupra pieței din țara noastră.

Legat de această temă, fostul ministru al agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, a atras atenția asupra necesității unor controale stricte pentru produsele agroalimentare provenite din statele Mercosur.

„Noi nu putem creşte pui cu antibiotic. Noi nu putem creşte vacă de carne utilizând hormonii. Noi nu avem voie să utilizăm în sectorul vegetal din România pesticide din categoria 1. Aceste pesticide sunt utilizate în zona de Mercosur. Am cerut nişte garanţii de bun simţ, pentru că nu sunt împotriva comerţului liber, dar trebuie să ne protejăm”, a declarat Florin-Ionuț Barbu.

În plus, acesta a vorbit și despre necesitatea licențierii companiilor care importă produse agroalimentare din zona Mercosur.

„Pericolul cel mai mare este că, odată intrate pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, acel produs devine european”, a afirmat Florin-Ionuț Barbu.

La rândul său, secretarul de stat în MADR Emil Dumitru a evidențiat diferențele dintre standardele impuse producătorilor europeni și cele aplicate produselor provenite din afara Uniunii Europene.

„Aici discutăm de o piaţă unică europeană care are nişte reguli foarte stricte de producţie şi de nişte produse care nu se supun aceloraşi reguli. Uniunea Europeană vrea să producem mai mult cu mai puţin, lucru care nu se poate face”, a declarat Emil Dumitru.

Tot în cadrul conferinței, ambasadorul Marocului la București, Hassan Abouyoub, a vorbit despre importanța controlului sanitar.

„Totul este testat şi controlat în Maroc pentru că trebuie să certificăm produsele. Trebuie să facem totul digital cu Europa şi responsabilitatea controlului este la plecare. Apoi au loc controale prin sondaj în UE, dar nu la aceeași scară”, a declarat Hassan Abouyoub.

Evenimentul a fost moderat de Ovidiu Ghinea și Oana Osman.

La conferință au participat:

Florin-Ionuț Barbu – deputat

Özgür Kıvanç Altan – Ambasadorul Republicii Turcia în România

Cyrille Schweizer – consilier agricol regional al Ambasadei Republicii Franceze în România

Aurel Popescu – președinte al Federației Patronale Române din Industria Alimentară Romalimenta

Hassan Abouyoub – Ambasadorul Regatului Maroc în România

Dorin Cojocaru – președinte al Asociației Patronale Române din Industria Laptelui

Pavel Gavril Suian – diplomat, prof. dr.

Emil Dumitru – secretar de stat MADR

Conferința „Diplomație în AGRIBUSINESS. Provocări și oportunități într-un context global în schimbare”, organizată de AgroTV în parteneriat cu Profit.ro, va putea fi urmărită la AgroTV sâmbătă, de la ora 20:00.  

 

Picture of Liliana Postica
Liliana Postica

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.