
Tánczos Barna i-a chemat la discuții pe crescătorii de porci

Ministrul interimar al agriculturii, vicepremierul Tánczos Barna, a convocat miercuri, 28 aprilie, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), reprezentați de Adrian Balaban, pentru a discuta despre găsirea unor soluții privind sectorul de suine.
Potrivit unei informări a Ministerului Agriculturii, la întâlnire au mai participat Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul MADR, Alexandru Bociu, președintele ANSVSA, precum și senatorul George Scarlat.
Discuțiile au evidențiat faptul că sectorul creșterii porcinelor traversează în momentul de față o perioadă dificilă în contextul restricțiilor impuse de Pesta Porcină Africană (PPA).
În cadrul întâlnirii, oficialii MADR subliniat faptul că prioritatea zero a Ministerului Agriculturii este crearea unui cadru legislativ prin care carnea de porc proaspătă, de calitate, produsă în România să fie accesibilă consumatorilor în toate rețelele comerciale și să fie, de asemenea, prima opțiune și pentru procesatorii din țară.
„Avem obligația de a oferi reglementări prin care carnea de porc proaspătă, de calitate, produsă în România să ajungă la raft in cantități cât mai mari pentru consumatori. Deoarece exportul este blocat de contextul epidemiologic, trebuie să ne asigurăm că piața internă prioritizează produsele românești. Vom continua întâlnirile cu procesatorii și retailerii pentru a găsi cele mai bune soluții în beneficiul atât al consumatorilor, al procesatorilor, cât și a crescătorilor de porci din România”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, ministru interimar al agriculturii.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

































