
Plata ANT-urilor, aproape de deblocare – Anunț direct de la MADR

Plata ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT), așteptată de fermieri, se apropie de deblocare, după o perioadă de întârziere cauzată de aprobarea târzie a bugetului de stat și schimbări la nivel guvernamental. Potrivit declarațiilor făcute de Emil Dumitru, secretar de stat MADR, actul normativ necesar pentru acordarea acestor plăți este la Ministerul de Finanțe, urmând să intre în următoarea ședință de Guvern pentru a fi aprobat.
”Nu s-au plătit ajutoarele naționale tranzitorii. Noi sperăm ca săptămâna aceasta să intre în ședința de Guvern, pentru că avem toate avizele luate, dar nu era componența actualului executiv. Originalul se află la Ministerul de Finanțe, chiar în după-amiaza zilei de astăzi am vorbit cu secretarul de stat, urmând a-l trimite la Ministerul Justiției pentru o reavizare”, a precizat Emil Dumitru, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Ajutoarele naționale tranzitorii reprezintă plăți acordate din bugetul de stat, menite să completeze sprijinul european și să asigure continuitatea susținerii pentru fermieri în sectoare cheie, atât vegetal, cât și zootehnic. Spre deosebire de schemele finanțate din fonduri europene, ANT-urile depind direct de alocările bugetare naționale, ceea ce explică, de multe ori, întârzierile în autorizarea plăților.
Pentru fermieri, aceste sume sunt esențiale, mai ales într-un context marcat de costuri de producție ridicate și crize suprapuse. Întârzierea plăților a generat deja nemulțumiri în sector, în condițiile nevoia de lichidități este extrem de ridicată în aceste momente.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


































Un comentariu
Pe oi și pe măsura 10 și 11 când vor intra banii ca de când așteptăm ne-am saturat ne trebuie și nouă la primărie trebuie să plătim pentru ecologic a venit factura să plătim dacă dumneavoastră nu băgați banii la timp noi de unde să plătim?